Boala dorului de duca in strainatate a afectat in primul rand zona rurala a Romaniei. Mii si mii de tineri tarani pleaca in Occident, parasindu-si familiile si, daca se intorc vreodata, se intorc cu totul schimbati. Destramarea trainicelor familii taranesti inseamna, de fapt, moartea satelor noastre. Un exemplu cat se poate de semnificativ: tragica despartire a sotilor Stroia, din satul fagarasean Lisa
Prima trambita
"Ne-or plecat femeile din sat, domnule. Or lasat case si copii si barbati. S-or dus ca berzele, pasta munti, si cu ele si femeia feciorului. O ramas curtea goala si bietul de Valeriu, pustiu."
Batrana Istina sta intinsa pe pat, bolnava, in odaia veche, asezata la temelia casei. Jos, la picioarele ei, pe un scaunas, sade Valeriu, fiul cel parasit. Isi priveste mama in tacere, cu ochii incetosati. Causul palmelor mari, ostenite, ii atarna fara nadejde pe genunchi. Are spre 50 de ani. Odaia calda, cu patul batranei, masa acoperita cu musama si un cuptor alb, din piatra, in care trosnesc crengi de fag, e miezul casei. Matca, locul de unde a pornit arborele familiei. Mai intai a fost bordeiul sapat in pamant al bunilor. Apoi casuta parintilor, cu o sura lipita alaturi. Aici s-a nascut si barbatul acesta, Valeriu. El a ridicat mai tarziu toate zidurile si camerele dimprejur, camere largi, luminoase, zidite din piatra, deasupra pamantului. Le-a ridicat singur, cu palmele lui batatorite si mari, prin munca istovitoare. Le-a inaltat pentru femeia pe care o credea doar a lui, a lui pentru toata eternitatea, si care acum a fugit in lumea larga.
Bunica Istina Fulguieste incet peste satul Lisa. O hoinareala de puncte albe prin vazduh, dansand fara noima pe deasupra plaiurilor inca fierbinti de la poalele Muntilor Fagaras. Ochii micuti, aposi, ai batranei, clipesc des, ca doua stelute albastre. Lacrimi rotunde se strecoara
