Neuitate amintiri ale unei toamne bucovinene, plina de mistere si aurarii domnesti

Un loc vrajit

De cate ori se napustea vreo urgie peste Tara Moldovei si Stefan, Domnul cel Mare, trebuia sa-si stranga ostirea si sa plece-n razboi, dupa ce dusmanul era infrant si glia stramoseasca eliberata, voievodul urma acelasi binefacator ritual. Anume, se retragea cu oastea lui pe plaiurile bucovinene, intr-un sat numit Ciocanesti. Satul exista si azi. Frumos, bogat, asezat intr-o zona numita, pe drept cuvant, Mica Elvetie a Romaniei. In Ciocanesti se retragea, deci, Maria Sa dupa fiecare razboi, asezandu-se, impreuna cu oastea, in acelasi loc: o poiana mare, ce porneste de sub un munte ascutit, numit Varful Pinului. Uimitor, ba chiar imposibil de explicat, e ca de indata ce Domnul ajungea in poiana aceea impreuna cu boierii si cu razesii lui, se petrecea ceva ca din basm: dupa doar o noapte petrecuta in iarba inmiresmata, si Voda, si ostenii se simteau asa de odihniti si de veseli, de parca s-ar fi odihnit ani la rand. Poiana aceea a avut dintotdeauna ceva, ceva necunoscut si puternic: o forta care urca din pamant in om. Si care exista si azi. O putere a locului, de care satenii din Ciocanesti stiu demult, din batrani, un secret descoperit si lasat mostenire de insusi Stefan.

Satul sta pe o insiruire de vai si de rauri: Valea Bistritei Aurii, a raului Moldova si Valea Putnei. Sunt vai taiate printre Obcinele Bucovinene, din Rodna si pana-n Rarau. Si toate sunt asa de frumoase, de o frumusete asa de curata si nobila, incat iti vine sa crezi ca ar fi fost trase cu sforicica din Rai si-aduse aici de bunul Dumnezeu in persoana... Si coborand agale, la randu-i, prin privelistile acestea de paradis, reporterului i-a placut sa boteze locul Valea Domneasca. Caci de la Alexandru cel Bun si pana la Stefan cel Mare si altii de dupa ei, valea aceasta a fost daru