Reprezentantul cel mai important al suprarealismului în literatura noastră, Gellu Naum e un poet ce mizează, înainte de toate, pe imperativul autenticităţii trăirii şi rostirii. Cărţile sale (Drumeţul incendiar, Vasco da Gama, Medium, Castelul orbilor, Poem despre tinereţea noastră, Soarele calm, Poeme alese, Descrierea turnului, Copacul animal, Malul albastru etc.) pornesc dintr-o voinţă a asumării existentului în spiritul autenticităţii şi în absenţa oricărei poetizări facile, falsificatoare. O bună parte din lirica sa este una a revoltei împotriva poncifelor de tot felul, împotriva canoanelor mutilante şi a tiparelor ce amputează naturaleţea trăirii şi a dicţiunii poetice. Provocatoare şi iconoclaste, atitudinile existenţiale şi scripturale ale lui Gellu Naum din primele poeme sunt, în modul cel mai explicit, dinamitarde. "Acum fiecare poem este un arsenal de revolte", "acum dicţionarele trebuie s| urle", nu încetează poetul să clameze apodictic. Revoltă împotriva unei alcătuiri meschine şi convenţionale a lumii, dar, deopotrivă, revoltă împotriva unei literaturi anchilozate, redusă la imagini şi idei tip, lipsită de fiorul adevărului existenţial şi de vibraţia afectivă necondiţionată. Refuzul academismului de orice fel, a solemnităţii false şi a prestigiului mincinos al unor teme "majore" răzbate din versurile tânărului insurgent: "E o înaltă şcoală de artă aceasta/ să-ţi scobeşti creerul ca pe un nas/ şi din adâncuri să scoţi mucii trişti ai poemului,/.../ eu singur voi şti să pipăi ca Toma rănile/ ireale ale Christoşilor/ voi fi un centaur siluind arborii poemului/ voi şti să confund cel mai gingaş sex/ cu o stropitoare/ şi dacă va fi nevoie voi şti să-mi/ aprind pletele din cenuşa lor/ să iasă pasărea măiastră a cântecului nou".

Nevoia unei sensibilităţi proaspete, cu totul imune la automatismele de orice fel ale gândirii, se traduce, la Gell