Ştiinţe inutile

vei muri singur ca o muscă între două geamuri

o muscă ce bâzâie disperată în această după-amiază

la ceasul în care înţeleptul Heraclit din Efes descoperă

că totul trece totul curge

că nu poţi să te scalzi de două ori în acelaşi râu

ce râu e acela în care ne scăldăm acum

ce râu curge cu zgomot prin vieţile noastre

în venele tale respiră tăcută o vidră

nervii îţi sunt un coş de ţipari

tăcerea ta adăposteşte o monahie de pelicani

ce râu spală picioarele noastre

de sumbri magiştri ai unei ştiinţe inutile

ce râu ne răpeşte iubitele şi le duce în Hades

ce viitură întunecată de fluviu

tulbure de dorinţi şi de spaime

ne mână de la spate cu vaiete

elevi îndărătnici ce-au orbit cu cărţile-n braţe

tomuri cu aurite cotoare

cu semne ce nu ne-nvaţă măcar

să ne stingem cu graţia cu nesfârşita blândeţe

cu care mor trandafirii

Leoaica

Lumină de grâu şi lumină de piatră

lumină a pământului

pe care o porţi pe chip şi pe braţe

ca pe o ofrandă a morţilor

Cerul mână în turme nestematele norilor

palide pietre

pe mâna ta nevăzută Doamne

Leoaică a soarelui

pe o limbă de pământ

ce intră în mare

în ochii tăi îngăduieşte-ne

încă o vară

curaţi precum pruncul din iesle

ori copilul bălai ce înoată în valuri de grâu

în valurile altui veac

în