Finantele cer recunoasterea nulitatii tranzactiei fiindca „Preoteasa Gigel si Consiliul Local Craiova au tranzactionat asupra unor bunuri al caror proprietar este statul roman“
Ministerul Finantelor Publice confirma printr-o adresa faptul ca decizia data de judecatorul Gigi Traistaru de la Tribunalul Dolj, in dosarul 1323/CIV/2004, prin care-i dadea lui Gigel Preoteasa, nepotul de sora al lui Mititelu, 44 de hectare de teren „aflat in proprietatea statului roman“, este gresita, avind in vedere ca „au tranzactionat asupra unor bunuri ce nu le apartineau“. Din acest motiv, Ministerul Finantelor Publice (MFP) a formulat o „Cerere de interventie in interes propriu“, prin care a solicitat instantei „sa constate nulitatea absoluta a clauzei contractuale din contractul de tranzactie prin care cele doua parti, Preoteasa Gigel si Consiliul Local Craiova, au tranzactionat asupra unor bunuri al caror proprietar este statul roman“.
Raspunsul remis ieri de Ministerul Finantelor Publice nu face decit sa confirme faptul ca la Craiova se fac afaceri cel putin dubioase in ceea ce-l priveste pe Adrian Mititelu si oamenii lui, cu sprijinul nepretuit al celor platiti sa apere legea. Prin adresa nr. 430808 din 6 decembrie 2004, Ministerul Finantelor demasca toate neregulile legate de tranzactiile cu terenuri pe care le-a sesizat si despre care ar fi trebuit informat, comunicindu-ne totodata ce demersuri a facut pentru a opri aceste ilegalitati. Potrivit MFP, pe 7.04.2004, Gigel Preoteasa a chemat in judecata Primaria municipiului Craiova, Prefectura judetului Dolj si statul roman, prin Ministerul Finantelor Publice, pentru a fi obligati la emiterea unei decizii, insemnind restituirea in natura a terenului in suprafata de 142,74 ha, situat in Craiova. Cauza a format obiectul dosarului nr. 1323/CIV/2004 al Tribunalului Dolj, solutionat de judecatorul Gigi Traistaru.