La prima vedere, mega-scandal tv: societatea civila, prin 13 ONG-uri de prestigiu, cere jurnalistilor Andreea Esca, Alessandra Stoicescu, Andreea Esca, Radu Moraru si Lucian Mindruta sa spuna public daca au sau n-au libertate de exprimare in institutiile de presa la care lucreaza.

La o privire superficiala, scrisoarea deschisa pare fulminanta, dar, dupa ce o citesti inca o data, incepi sa intelegi ca e, de fapt, un mare semn de neputinta al societatii civile romanesti. Incerc sa-mi dau seama ce a fost in mintea celor care au redactat intrebarile puse pe adresa celor sase colegi de breasla.

Ce au vrut, de fapt? Sa obtina de la Mindruta, Esca si ceilalti raspunsuri clare despre actele de cenzura la care sint supusi? Sa afle cum intervin patronii Sirbu, Voiculescu ori Paunescu in programele de stiri? Asteptau dezvaluiri senzationale despre relatiile de afaceri dintre oamenii politici si patronii mass-media? Si-au inchipuit ca Radu Moraru sau oricare altul din lista celor sase isi va

pune cenusa in cap, recunoscind ca a fost partizan, obedient, trisor?

In primul rind, e cit se poate de clar ca nici unul dintre cei vizati nu va recunoaste presiunile patronatului asupra politicii editoriale, in cazul in care acestea exista. Sau, cel mult, asa cum citesc deja in raspunsul Gabrielei Vrinceanu-Firea, vor fi recunoscute imixtiuni benigne, cum ar fi „mediatizarea activitatilor organizate de PUR“.

Nu stiu cum vor arata celelalte raspunsuri, dar as avea curaj sa pariez ca ele vor fi, pe undeva, in aceasta nota: „sigur, ar fi utopic sa vorbim despre libertate editoriala deplina, ea nu exista nicaieri in lume, dar, de aici si pina la manipulare, e cale lunga, bla, bla, bla...“.

Si, pe drept cuvint, ce-ar putea sa scrie ori sa raspunda cei vizati? Unii nu vor raspunde deloc, chit ca-i arde limba, fiind legati de