Pentru Romania comunista, dolarul a fost un reper al bunastarii. Norocosii care, mai ales in ultima parte a anilor '80, reuseau sa puna mana pe ceva valuta (fara sa-i ia Militia la intrebari) dadeau fuga la "shop" sa-si cumpere de la ciocolata pana la un casetofon strain pe care nu le puteau lua cu lei din "comert".
Insa in special dolarul si marca germana au castigat increderea romanilor imediat dupa '89, cand, scapat de corsetul administrativ impus de regimul comunist, leul a slabit, ajungand la valoarea reala stabilita de piata firava care incepea sa se incropeasca.
Inflatia care a inceput sa roada din ce in ce mai mult din veniturile in lei ale populatiei i-a facut pe romanii obisnuiti sa-si transforme economiile pe care le faceau in valuta. Sfantul dolar pus la ciorap si-a consolidat pozitia dupa ce multi si-au aruncat economiile in lei in haznalele unor Caritas-uri, SAFI-uri sau FNI-uri, trezindu-se peste noapte si mai saraci.
Ca sa nu mai vorbim de cei care si-au pierdut banii investiti in banci populare, cooperative sau chiar banci cu picioare de lut acreditate de BNR si devalizate apoi de "smecheri". Chiar daca, nu oficial, dolarul si marca germana au fost atat masuri pentru tranzactii, cat si "banci" sigure pentru castigurile care altfel se injumatateau vazand cu ochii.
Timp de aproape 15 ani, cu unele exceptii, neincrederea cronica in leu a fost suplinita de o incredere orbeasca in valuta americana si cea europeana. Chiar daca in ultimii ani sistemul s-a mai asezat si bancile au inceput sa ofere dobanzi mai atractive pentru lei, cursul ascendent si destul de previzibil al euro si dolarului i-a determinat pe multi sa-si pastreze economiile in valuta.
"Chiar daca nu castig prea mult, in mod cert nu pierd", a fost laitmotivul celor care preferau in continuare moneda europeana sau pe cea americana. Za
