Valoarea finantarilor in leasing acordate de companiile membre ale Asociatiei Societatilor de Leasing din Romania (ASLR) este estimata sa creasca in acest an cu 30% fata de nivelul inregistrat in 2003.
CATALIN BUDESCU
IN TRAFIC. Cresterea achizitiilor in leasing a dus la aglomerarea soselelor La nivelul anului precedent, volumul bunurilor finantate de membrii asociatiei a fost de 674,9 milioane de euro, iar valoarea totala a contractelor (bunuri, dobanzi si comisioane) a fost de 1,4 miliarde de euro. Estimarile pentru acest an iau in calcul, pe de o parte, cresterea pietei cu 25% in primele zece luni ale anului, dar si cresterile asteptate pentru lunile noiembrie si decembrie. "In general, ultimul trimestru e cel mai efervescent, iar 2004 beneficiaza si de un alt factor, cel al deprecierii principalelor valute in raport cu leul", a declarat secretarul general al ASLR, Cristian Mateescu.
OSCILATIA EURO. Oficialul ASLR a adaugat ca ultimele evolutii ale monedei unice europene si ale dolarului impulsioneaza creditele in valuta, ceea ce nu afecteaza companiile de leasing, intrucat acestea se refinanteaza in aceeasi moneda in care ofera si creditarea. "Singurii care ar putea pierde in cazul aprecierii leului sunt cei care practica leasingul cross-border, mai exact companiile romanesti care finanteaza societati straine pentru achizitia de bunuri produse in Romania", a adaugat oficialul ASLR. Mateescu considera de asemenea ca apropierea datei de inchidere a exercitiului financiar incurajeaza investitiile, companiile fiind interesate in reducerea impozitului pe profit.
AUTO. Si in acest an, cel mai important segment al pietei de leasing continua sa fie reprezentat de autovehicule, care au o pondere de aproximativ 92% din volumul total al leasingului. Pe pozitiile urmatoare se situeaza echipamentele industriale, echipamentele agricole