Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentul de la Kiev modifica legea electorala pentru a evita fraudele

Publicat in Adevarul, joi 9 decembrie 2004 ·

Deputatii ucraineni au reusit in cursul zilei de miercuri sa adopte reforma constitutionala, precum si unele amendamente la legea electorala, menite sa limiteze semnificativ riscurile de frauda la Deputatii ucraineni au reusit in cursul zilei de miercuri sa adopte reforma constitutionala, precum si unele amendamente la legea electorala, menite sa limiteze semnificativ riscurile de frauda la scrutinul din 26 decembrie. Cele doua texte, impreuna cu cel care vizeaza dizolvarea Comisiei Electorale Centrale, au fost imediat promulgate de presedintele Leonid Kucima. Presedintele aflat la sfarsit de mandat isi vede astfel realizata reforma pentru care a militat timp de un an incheiat si care implica reducerea prerogativelor prezidentiale, in favoarea celor exercitate de Parlament si de executiv. Opozitia, la randul sau, s-a asigurat ca aceasta reforma nu va intra in vigoare pana la inceputul anului 2006, respectiv cu putin inainte de alegerile parlamentare din luna martie 2006. Seful statului ucrainean a acceptat de asemenea si demiterea procurorului general Ghenadi Vasiliev. In semn de bunavointa fata de toate aceste demersuri, opozitia si-a luat angajamentul ca pana la sfarsitul zilei sa ridice blocada impusa cladirilor administrative. Cu toate acestea, desi oficial a votat "schimbarea", presedintele Kucima a starnit o puternica polemica referitoare la viitoarea componenta a Comisiei Electorale, in momentul in care a prezentat o lista cu 19 nume pentru cele 15 posturi disponibile ale comisiei. Lista cuprindea 14 nume ale membrilor din comisia care tocmai fusese dizolvata, inclusiv cel al sefului institutiei, Serghei Kivalov, a carui simpla rostire a declansat urlete de protest din partea deputatilor opozitiei. Presedintele ucrainean se despartise ieri fara valva de premierul Ianukovici, pe care il sustinuse pret de doua scrutine. Indepartarea lui Ianukovici din functi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 4,1, în judeţul Vrancea

News.ro acum 32 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, vineri, în judeţul Vrancea. ”În ziua de 18 Aprilie 2025, la ora 18:43:16 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 80.0

Tragedie în Vinerea Mare! O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat pe lacul de acumulare Siriu, Buzău. Un pompier, dat dispărut

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 18 aprilie 2025, în jurul orei 17:00, în localitatea Siriu, județul Buzău, a fost declanșată o operațiune de căutare-salvare pe lacul de acumulare Siriu, după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg. Potrivit ISU Buzău, di

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 58 minute
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Horoscop Urania săptămânal pentru Vărsător. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 5 ore
Citește Horoscop săptămânal Vărsător. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Vărsător. Între 19 și 21 aprilie, la începutul zi

Mirel Rădoi, anunț înaintea derby-ului cu Dinamo: „Jucătorii au resimțit o stare de oboseală”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mirel Rădoi (44 de ani), antrenorul celor de la Universitatea Craiova, a susținut conferința de presă premergătoare partidei cu Dinamo din etapa #5 din play-off-ul Superligii.

Gabriela Ruse s-a calificat în semifinale la Rouen. Pentru româncă ar putea urma o înfruntare cu Elina Svitolina

News.ro acum o ora
Gabriela Ruse, locul 90 WTA, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a învins-o în sferturi pe sportiva franceză Jessika Ponchet, numărul 146 mondial, scor 6-2, 6-2, într-o oră şi 16 minute. În faza ur

Mesaj RO-Alert după apariţia unui urs lângă o cabană din Cheile Bicazului, o zonă turistică de o frumusețe impresionantă

G4Media acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, vineri după-amiază, un mesaj RO-Alert privind prezenţa unui urs lângă o cabană din Cheile Bicazului, o zonă turistică impresionantă. „În jurul orei 15:55, a fost semnalată prezenţa unui ur

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 7 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Mii de persoane participă la procesiunea Drumul Crucii din Ierusalim

G4Media acum 3 ore
Mii de pelerini s-au alăturat procesiunii anuale a Drumului Crucii în oraşul vechi din Ierusalim, în timp ce creştinii din întreaga lume celebrează Vinerea Mare, relatează dpa, transmite Agerpres. În anii care au precedat actualul război din Gaza, z

Superliga: Oţelul Galaţi – Unirea Slobozia, scor 2-0. Gazdele au ratat un penalti / Gălăţenii sunt pe primul loc în clasamentul play-out-ului

News.ro acum o ora
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Unirea Slobozia, într-un meci din etapa a cincea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost înscrise de Antoche ’43 (autogol) şi Maciel ’51. În minutul 35, gazdele

Vremea

București
acum

16°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

19°
vin.

11°/23°
sâm.

8°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/20°
sâm.

10°/18°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°