Pentru ca de Timisoara o despart doar patru kilometri, Dumbravita poate fi con-si-de-ra-ta cu usurinta un cartier al orasului. Con-structiile impunatoare insirate de o parte si de alta a drumului care leaga Timisoa-ra de ju-de-tul Arad, au ajuns deja pana la Dum-bravita, astfel ca o persoana care vine pentru prima data in aceasta zona, poate con-fun-da cu usurinta comuna cu unul dintre car-tie-rele Timisoarei. Intre luxoasele constructii iti atrage atentia o coliba al carei acoperis sta sa se darame. Cateva haine puse pe o sarma la uscat sunt singurele semne ca acolo lo-cu-ies-te cineva. In conditii care cu greu pot fi numite umane, in cele doua camarute traiesc patru suflete.
Desi are numai 30 de ani, Daniela Bra-so-veanu a cunoscut putine clipe fericite in viata ei. Necazurile si problemele au lasat ur-me adanci pe chipul femeii. “Am venit din oras dupa ce mama a vandut casa si s-a mu-tat la tara, in judetul Arad. Sotul meu nu a vrut sa stam impreuna cu ea, ca este mai bine sa avem un loc al nostru”, povesteste fe-meia. Fara bani si cu doi copii minori - doua fetite in varsta de noua si, respectiv, un an si ju-matate - cei doi s-au stabilit la Dumbravita. Dar pentru ca nu aveau cu ce sa-si cumpere un loc al lor, s-au multumit cu coliba pe care un satean le-a dat-o pentru a avea un aco-peris deasupra capului. Desi cei patru pereti cu greu pot fi numiti locuinta, sotii Braso-vea-nu au fost multumiti ca totusi au un loc al lor. “Am venit aici din aprilie. E greu, conditii nu aveam, dar este un acoperis deasupra capului. Daca aveam bani ne cumparam ceva al nostru, asa trebuie sa ne multumim cu ce am gasit”, povesteste Daniela.
Dar nici dupa ce s-au mutat la Dum-bra-vita situatia materiala a sotilor Brasoveanu nu s-a imbunatatit. Motiv pentru care, de cand stau in casa din Dumbravita, nu au reusit sa re--pare nimic in cele doua camarute pentru a-si asigura un
