Este relatia dintre televiziune si cultura la fel de naturala precum aceea dintre baba si mitraliera? Cel putin atunci cand vorbim despre o televiziune comerciala, care traieste din ceea ce vinde, adica din publicitate, adica din rating, adica din "Fugiti, ba, cu simfonicu' d-aci, ca nu se uita nimeni! "? Exista inca destui romani care cred asta. Daca fac parte din minoritatea nationala (neprotejata si nediscriminata pozitiv) a celor carora, spre ghinionul lor, le-a placut cartea, ridica resemnati din umeri si-si vad de treaba. Daca nu - nici nu-si pun problema. Si, ma rog, care e problema? Una simpla: daca va intereseaza cat de bine traiti, daca slujba, mancarea, confortul, masina, casa sunt lucrurile care va preocupa cel mai mult, atunci e bine sa stiti ca toate astea merg bine daca intregul sistem social-economic functioneaza bine. Ceea ce se intampla daca este condus, pe toate nivelurile, de oameni competenti si morali. Or, atat competenta, cat si morala sunt dependente de nivelul de civilizatie, adica de nivelul de cultura - profesionala si nu numai. Cultura NU este o cheltuiala, ci o investitie.
Iata de ce promovarea culturii, pe toate caile (scoala, familie, societate, mass-media), nu ar trebui sa fie indiferenta nimanui.
Sigur ca, pana la un punct, exista un cerc vicios: cata vreme sistemul functioneaza prost, restrictiv, birocratic etc., mai toata lumea, inclusiv televiziunile, se lupta la greu cu asa-zisa economie de piata, deci nu prea au disponibilitati pentru cultura, deci factorii de decizie raman la un nivel de instructie modest si, fapt si mai important, nu simt presiunea unei societati (telespectatorii) invatate ce are dreptul si ce trebuie sa ceara, deci sistemul continua sa functioneze prost...
SI, totusi, cercul acesta a inceput sa fie rupt. Cu eforturi si sacrificii, aproape pe neobserva
