Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urmasii familiei Sturdza revin la Dulcesti

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 9 decembrie 2004 ·

Urmasii familiei boieresti Vasiliu Bolnavu, care a stapinit domenii intinse la Dulcesti, intentioneaza sa construiasca pe proprietatea lor o pensiune agroturistica. In acareturile familiei boieresti, comunistii au infiintat o ferma de vaci. Comuna Dulcesti ar putea intra in circuitul agroturistic prin investitia urmasilor familiei boierului Vasiliu Bolnavu, ultimii stapini ai domeniilor boierilor Sturza, care au detinut citeva sute de hectare in Dulcesti. "Urmasii boierilor Vasiliu au cerut retrocedarea proprietatilor care le-au apartinut pe teritoriul comunei. Conform legii, au primit in proprietate 50 de hectare, care cuprind si locul pe care a fost amplasat conacul, din care nu mai exista nici macar fundatia, si parcul. Cei cu care am discutat cind a fost facuta retrocedarea au spus ca doresc sa reamenajeze parcul si sa construiasca o pensiune agroturistica in aceasta zona", a spus Constantin Foltea, primarul Dulcestiului. Departe de a mai aminti prin ceva maretia de acum 70 de ani, fostul domeniu al boierilor Sturzesti este pustiu. Intrarea pe proprietate este strajuita de ceea ce a mai ramas din fosta poarta prin care intrau trasurile boieresti. De fapt doar stilpii de la poarta, cu turnulete si acoperisuri inclinate ca o cusma trasa smechereste pe-o ureche. Singurul lucru care mai aminteste de maretia de odinioara sint copacii - brazi, stejari, tei, toti cu dimensiuni impresionante, dupa care se pot banui si sutele de ani - care strajuiesc foste alei si foste chioscuri de vara, in care boierii luau masa. Doar batrinii satului mai stiu exact unde a fost situat conacul. Cladirea a inceput sa se risipeasca in 1948, cind boierii au parasit casa, si a disparut cu desavirsire in anii '60. Dupa cum spune directorul Scolii din Dulcesti, ultimele doua sali de clasa ale scolii au fost construite cu caramizi luate din peretii conacului darimat. In acareturile familiei boi

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 6 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°