Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sediul primariei din Valu lui Traian a fost deschis populatiei

Publicat in Ziua Constanta, vineri 10 decembrie 2004 ·

Sfarsit de an plin de surprize

Dupa ce in vara a fost realizata igienizarea comunei, acum se planteaza trandafiri * Din primavara, aproximativ 14 kilometri de drum vor fi pietruiti cu fonduri Sapard * Valoarea lucrarii se ridica la un miliard de euro * Pana atunci, drumurile care nu au fost prinse in program au fost asfaltate cu finantare proprie Comuna Valu lui Traian este una dintre cele mai importante localitati ale judetului, iar in ultimele luni aici au avut loc schimbari majore. Imediat dupa preluarea conducerii, primarul Florin Mitroi a demarat actiunea de igienizare a localitatii. In timpul verii, in comuna au fost stranse gunoaiele si s-a trecut la decolmatarea canalului de scurgere, care in mai multe randuri a fost inundat datorita deseurilor. Acum, intrucat este perioada optima, in comuna se planteaza trandafiri. "Cu ani in urma comuna noastra era cunoscuta ca fiind comuna trandafirilor, insa in ultimii ani acestia aproape ca au disparut. De aceea, dorim sa redam localitatii noastre frumusetea de altadata", a precizat primarul Florin Mitroi. Un punct slab al localitatii erau drumurile. Primarul localitatii a facut insa eforturi si a reusit sa realizeze un proiect eligibil pentru programul Sapard. Astfel, din primavara, aproximativ 14 kilometri de drumuri din interiorul comunei vor fi pietruiti. Valoarea lucrarii se ridica la un miliard de euro. Pana atunci, noul primar al localitatii a trecut la asfaltarea drumurilor, cu finantare proprie. Au fost amenajate strazile care nu au fost prinse in proiectul Sapard, drumuri care masoara aproximativ sase kilometri. In acelasi timp continua lucrarile la noua biserica din comuna. Dupa ce o perioada lunga de timp nu au fost alocate fonduri pentru acest obiectiv, primarul Mitroi este decis sa aloce fondurile necesare finalizarii acestuia. Mai mult decat atat, biserica veche a fost dotata cu centrala termica.

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kamala Harris îl provoacă pe Donald Trump la o dezbatere televizată la CNN

Ziua Constanta acum o ora
Candidata democrată Kamala Harris l-a provocat sâmbătă pe oponentul său republican Donald Trump să participe la o nouă dezbatere televizată, organizată de CNN pe 23 octombrie, cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA. Candidata demo

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum o ora
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Moscova nu va participa la al doilea ”summit” pentru pace privind Ucraina, anunță oficiali de la Ministerul rus de Externe

Ziare.com acum 22 minute
Rusia a anunţat sâmbătă, 21 septembrie, că nu va participa la cel de-al doilea summit privind Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă reuniune de pace în iunie în Elveţia, preşedintele Volodimir Zelenski afirmând că doreşte ca Mosc

Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare

Mediafax acum 3 ore
Ucraina acuză Rusia că plănuieşte atacuri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene. Autorităţile ucrainene au cerut aliaţilor şi reprezentanţilor ONU să monitorizeze centralele nucleare.

Germania face apel la dezamorsarea urgentă a tensiunilor în Orientul Mijlociu

Ziua Constanta acum 2 ore
Autorităţile germane au insistat sâmbătă asupra „nevoii urgente” de măsuri în Orientul Mijlociu, sugerând o soluţie pe cale diplomatică, în momentul în care frontul războiului condus de Israel în Fâşia Gaza se extinde până în Liban., conform Agerpre

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum o ora
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 3 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Israelul spune că a lovit mii de rampe de lansare de rachete ale Hezbollah în Liban

HotNews acum 29 minute
Armata israeliană a anunțat sâmbătă că a lovit mii de rampe de lansare de rachete în sudul Libanului, de unde mişcarea islamistă Hezbollah lansează rachete împotriva Israelului în sprijinul grupării palestiniene Hamas, aliatul său din Gaza. „În ulti

Vremea

București
acum

20°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°