Un presedinte care-si va respecta contractul constitutional si nu pe cel electoral fata de un partid, un grup de interese sau o clasa sociala ar fi o revolutie in functionarea democratiei romanesti. Ar arata ca persoana careia i-a fost incredintata autoritatea nu abuzeaza de putere in folosul unei parti din societate impotriva celeilalte.
Aceasta este marea provocare pe care primul sef de stat cu un mandat de cinci ani o are in fata, constructia unui proiect care transcende calculul politic si raspunde interesului national.
Succesul ar schimba radical fata clasei politice romanesti si ar restabili increderea in politica, vazuta acum ca o cale de imbogatire. Reprezentat, cetateanul se va simti implicat si mai responsabil de ceea ce se intimpla in jurul sau, va renunta la defetismul care l-a tinut departe de comunitate si de urne.
Un presedinte consensual, si nu conflictual, cum au fost ceilalti doi sefi de stat postcomunisti Ion Iliescu si Emil Constantinescu. Primul ar fi avut aceasta sansa in ultimul mandat, ales fiind si de votantii Opozitiei, care asteptau un presedinte mai echilibrat, macar din recunostinta, daca nu din intelegerea faptului ca ei au subordonat propriile optiuni interesului national.
Cei mai multi se rusineaza astazi de alegerea din 2000 si sint revoltati ca, in ultimul mesaj, presedintele le-a calcat in picioare votul si i-a improscat cu noroi. Cel de-al doilea a fost mult prea obsedat de imaginea din oglinda pentru a asculta si semnalele din societate.
Timp ar fi pentru ameliorarea tensiunilor, dar ma tem ca nu exista inca suficienta maturitate politica. Este nevoie de vointa si rabdare pentru a arunca punti peste prapastia sapata in fiecare zi din ultimii 14 ani de cuvinte grele aruncate asupra celorlalti si de fapte care au ignorat cu premeditare aspiratiile cetatenilor, aruncin
