Cum se pot falsifica alegerile cu păstrarea aparenţelor de onorabilitate? Reţeta este destul de simplă, cu condiţia ca organizarea să fie impecabilă, de sus pînă jos, şi să se conteze pe complicitatea absolută a interesaţilor.
În prima fază, adică în ziua scrutinului, preşedinţii secţiilor de vot de la ţară şi din orăşele, acolo unde birourile electorale sînt monocolore ori complet aservite, pun discret mai multe ştampile pe buletinele care au votat pentru Opoziţie şi le declară astfel nule. Oficial, la 28 noiembrie a.c., peste jumătate de milion de români ar fi venit la alegeri beţi ori complet zăpăciţi şi ar fi pus ştampila aiurea. în realitate, numărul buletinelor cu adevărat anulabile n-a putut trece în întreaga ţară de vreo 100.000. Dintr-un condei, aproape 400.000 de voturi sînt astfel sustrase candidaţilor. Dacă mai adăugăm completarea fantezistă, dar perfect orientată, a proceselor verbale de către aceiaşi omniprezenţi şi incontrolabili preşedinţi de secţii, scenariul începe să se precizeze.
A doua fază este ceva mai delicată, pentru că se petrece la nivel central: cele aproape 400.000 de voturi trebuie scoase din nulitate şi "pasate" în tabăra adversă. Computerele precis "avariate" ale BEC, ca şi îndelunga experienţă în materie de falsificare a cifrelor, proprie acestui organism, acţionează impecabil. Printr-o "inexplicabilă coincidenţă", vorba lui Caragiale, computerele BECgreşesc, matematic, doar în favoarea cui trebuie, iar voturile luate de la opoziţie ajung la destinaţie.
Rezultatul: calculînd în varianta cea mai optimistă, adică admiţînd nivelul cel mai de jos al incorectitudinilor, frauda s-a situat oricum între 7 şi 800.000 de voturi, adică la aproximativ 8% din numărul alegătorilor. Dacă îi adăugăm pe flotanţi şi voturile multiple, proporţia se măreşte considerabil, la nivele greu de estimat. Suficient
