Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noii deputati, intampinati cu harta Palatului Parlamentului

Publicat in Adevarul, marți 14 decembrie 2004 ·

* Grupul PUR s-a mutat intre PNL si PSD * Daciana Sarbu si Victor Ponta, colegi de banca Pasind, ieri, in Camera Deputatilor, nou alesii s-au gasit deodata mai aproape de Uniunea Europeana. Administratia Camerei a reusit sa organizeze primirea deputatilor la standarde europene prin derularea unui program PHARE impreuna cu o echipa a parlamentului francez. Noii deputati au fost condusi de la poarta catre unul dintre holurile principale, unde totul era pus la punct pentru indeplinirea formalitatilor birocratice in format electronic. Fiecare deputat a completat declaratiile de avere si de interese, fisele personale, care apoi erau scanate si introduse direct pe site-ul Camerei, la fel ca si fotografia realizata pe loc. Deputatii au primit cate o mapa in care se aflau insigna de deputat, Constitutia, regulamentul Camerei, ghidul procesului legislativ si, nu in ultimul rand, schemele cu traseele prin Palatul Parlamentului. Aceste harti precizau locul in care se afla in acel moment deputatul si indicau principalele drumuri prin palat, lifturile si caile de acces. Deputatii din provincie au facut si optiunea de cazare: fie la unul dintre cele trei hoteluri, care au oferit camere in limita a 2 milioane de lei pe zi, fie in gazda. Pentru deputatii care opteaza sa stea cu chirie, Camera plateste 70% din tariful de la hotel. Sub ochiul vigilent al secretarului general Mihai Unghianu, inscrierea deputatilor a mers ca pe roate. Echipa franceza era, la randul ei, foarte multumita de modul in care decurg lucrurile. Nu au fost cozi, nervi, imbulzeala si mai ales nu s-a ratacit nimeni prin cotloanele Palatului Parlamentului. La inscriere, s-a prezentat si deputatul PRM, Nati Meir, retinut pana de curand in Israel pentru plata unei amenzi de 110.000 de dolari. El a spus ca a platit amenda si a scapat de problemele din Israel. Sedinta din plen a fost condusa de presedintele de var

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Edward Iordănescu, mesaj pentru suporterii naționalei: „Capătul nu este aici, vă asigur!”

Gazeta Sporturilor acum 54 minute
Selecționerul Edward Iordănescu (46 de ani) le-a transmis un mesaj public suporterilor naționalei României, în care le-a mulțumit acestora pentru susținerea de care au dat dovadă.

Satul românesc care va deveni cea mai mare bază aeriană NATO din Europa. Reportaj BBC: ”Prezența SUA este mult mai mare aici”

Ziare.com acum o ora
Șase avioane RAF Eurofighter Typhoon sunt așezate pe calea de rulare, cu două motoare turate, în timp ce personalul de la sol se grăbește să adauge ultimele detalii înainte de decolare. În depărtare, un nor de praf se ridică deasupra șantierului und

Un parlamentar rus avertizează că Moscova poate schimba doctrina privind momentul utilizării armelor nucleare

News.ro acum o ora
Moscova ar putea schimba doctrina privind momentul utilizării armelor sale nucleare, dacă ameninţările împotriva Rusiei cresc, a declarat duminică Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare a Camerei inferioare a Rusiei, citat de agenţia de presă

Cod galben de instabilitate atmsoferică în Banat

Press Alert acum 3 ore
Foto: arhivă După caniculă vin ploile. Banatul, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local Maramureșul sunt vizate de cod galben de instabilitate atmosferică începând de duminică, de la ora 14.00. În Banat, Transilvania, în cea mai mare pa

Valul de căldură din Capitală va persista şi luni

Mediafax acum 2 ore
Duminică, valul de căldură va fi intens şi persistent, va fi în continuare caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indice temperatură umezeală (ITU) va depăşi 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Tempe

Cutremur la 5 dimineața, în România. Unde s-a resimțit cel mai puternic

Ziare.com acum 47 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter s-a produs duminică dimineaţa, 23 iunie, la ora 5:34, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pă

China şi UE au convenit să înceapă discuţiile cu privire la impunerea de tarife suplimentare importurilor de vehicule electrice chineze

News.ro acum o ora
China şi Uniunea Europeană au convenit să înceapă discuţiile cu privire la impunerea planificată a tarifelor suplimentare pentru vehiculele electrice (EV) de fabricaţie chineză care sunt importate pe piaţa europeană, au declarat sâmbătă înalţi ofici

Cod galben de inundaţii pe râuri din 24 de judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt sub cod galben de inundaţii râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj, Sălaj, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureş, Alba, Braşov, Sibiu, Timiş, Caraş-Severin, Covasna, Vâlcea, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Vaslui, Iaşi

Comentarii dure după cea mai controversată fază a partidei Belgia - România 2-0: „Henț clar! Sunt directive de la UEFA!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
România a cedat, scor 0-2, , însă partida ar fi putut să aibă un altfel de deznodământ dacă arbitrul Szymon Marciniak ar fi consultat VAR-ul în minutul 65 al jocului, la un posibil henț comis în careul advers de Youri Tielemans în careul „dracilor r

Nou derapaj al Tzahal. Soldați israelieni au legat un palestinian rănit pe capota unui vehicul militar și l-au plimbat ca pe un trofeu

Ziare.com acum 2 ore
Armata israeliană este în centrul unui nou scandal după ce o patrulă de-a sa din Cisiordania a fost filmată în timp ce ducea un palestinian rănit într-un schimb de focuri pe capota unui vehicul militar, informează BBC. Scenele sunt cu atât mai șocan

Vremea

București
acum

35°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

30°
dum.

18°/31°
lun.

19°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

19°/26°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

32°
dum.

21°/33°
lun.

17°/31°
mar.

19°/33°
mie.

21°/33°