GURMANDUL IN BUCATE
GEORGETA MARCU
Tin minte si acum momentul in care a inceput sa imi placa fasolea. Nu-i acordam prea mare atentie si o consumam foarte rar si doar atunci cand nu aveam alta solutie. Degeaba platoul cu fasole ma imbia. Chiar cand eram foarte flamanda, gaseam ceva de ros, ocolind-o.
Dar cum totul se schimba - inclusiv noi, oamenii - intr-o zi s-a intamplat minunea. Ma intorceam de la serviciu acasa. Pe undeva, prin centrul Bucurestilor, o fereastra deschisa. Un abur de mancare razbatea prin fereastra si umplea strada. Mirosea atat de frumos, incat nu m-am putut abtine sa nu ma opresc si sa nu adulmec aroma. Era un amestec de telina, de ceapa, dar culmea, imi placea mirosul de fasole.
La geamul casei a aparut si capul gospodinei, impodobit cu un batic inflorat, rosie in obraji de la caldura sobei, care m-a privit zambind. "Miroase frumos, nu-i asa?", m-a intrebat zambind. "Nu vrei sa intri s-o gusti? Te pot invata cum se pregateste." N-am asteptat a doua invitatie si, contrar obiceiului meu de a nu intra intr-o casa necunoscuta, m-am pomenit musafirul nepoftit al coanei Veta, caci asa se numea gazda. "Spune drept, ti-a placut mirosul? Toata lumea care trece pe aici pateste la fel cand gatesc eu fasole. Se opresc, adulmeca, unii au curajul sa-mi ceara, iar pe altii, ca pe dumneata, ii poftesc in casa. Iti voi da reteta, ca peste ani sa ma pomenesti, sa-ti amintesti de batranica asta care te-a invatat ce stia si ea de la bunica ei. Dar, inainte de asta, te rog s-o gusti."
Vrand-nevrand, m-am pomenit asezata la masa de aceasta femeie cumsecade: coana Veta. Pe masa din fata mea a aparut, ca prin minune, un castron cu o splendida fasole batuta, alaturi de care gazda mea a adus o uriasa varza murata. Indemanatica, nu stiu cand a transformat varza intr-o salata cu piper si ulei. Nu stiu cand si nici de unde
