Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unitatile MEC pot vinde locuintele din patrimoniu

Publicat in Curierul, marți 14 decembrie 2004 ·

Societatile si companiile nationale sau comerciale din industrie vor putea vinde locuintele din patrimoniul personalului propriu, titularilor contractelor de inchiriere sau persoanelor care au iesit la pensie din aceste unitati, au declarat surse din Ministerul Economiei, citate de Mediafax.

Ministerul Economiei si Comertului a elaborat un proiect de ordonanta de urgenta care premite societatilor comerciale/companiilor si societatilor nationale din sectorul energiei, petrolului, gazelor, resurselor minerale si al industriei de aparare, precum si altor agenti economici din portofoliul MEC sa vanda locuintele pe care le au in patrimoniu, personalului propriu, titularilor contractelor de inchiriere sau pensionarilor cu ultimul loc de munca la aceste unitati.

Ordonanta de urgenta nu se refera la locuintele sociale, de interventie, de necesitate, de protocol sau la casele de vacanta.

Conform documentului, titularii contractelor de inchiriere pot cumpara numai locuinta pe care o detin in baza unui contract de inchiriere valabil incheiat. Locuintele vor fi vandute si in rate, cu un avans de minimum 15 la suta din valoare si cu esalonarea ratelor lunare pe o perioada de cel mult 20 ani.

La cuantumul fiecarei rate se va aplica o dobanda care sa acopere inflatia, la care se vor adauga doua procente, asupra locuintei fiind instituita si o ipoteca de rang I. Daca ratele lunare nu sunt platite la termenele stabilite, cumparatorul va achita o penalitate de 15 la suta pe an din cuantumul ratei/ratelor neplatite.

Pretul de vanzare va fi stabilit pe baza unui raport de evaluare elaborat de persoane fizice sau juridice autorizate si va include si valoarea terenului/cotei parti de teren aferent locuintei.

Societatile si companiile nationale sau comerciale din industrie vor putea vinde locuintele din patrimoniul personalului propriu, titularilor con

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 12 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 5 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 9 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 3 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 9 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 12 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°