La ora cind cititi aceste rinduri – cind numaratoarea voturilor a consfintit victoria lui Basescu si cind politicienii si analistii fac si desfac cele mai imprevizibile scheme de guvernare - Ion Iliescu are in buzunar doua mandate: unul de senator, capatat saptamina trecuta, si inca unul, valabil, de presedinte al tarii.

N-are a face ca biata Constitutie e, vreme de vreo doua saptamini, calcata in bocanci chiar pe culoarele Cotrocenilor. La cite am vazut insa in ultima luna si jumatate, nu doar Constitutia, ci Romania insasi arata de parca ar fi fost ciufulita de niste handralai cinici, hotariti sa o incalece cu orice pret.

N-a fost un exercitiu de colaborare intre electorat si clasa politica, in care fiecare sa-si faca treaba si apoi sa ne intoarcem la ale noastre.

Alegerile ne-au aratat nu doar cit de prost functioneaza in situatii-limita institutiile statului, cit de subordonata e Justitia, cit de slugarnice sint televiziunile, ci si rapacitatea de care clasa politica e in stare atunci cind e vorba de a mai pune o data stapinire pe tara.

Procese-verbale prost concepute, un soft dubios de numarare a voturilor, o lege electorala croita parca sa incurajeze furtul, autobuze pline cu turisti electorali, un presedinte – Iliescu – care a lasat deoparte orice rusine si s-a implicat pe fata in campania propriului partid, institutii publice confiscate de PSD si angrenate in masinaria de adunat voturi.

Presiuni asupra presei, asupra institutelor de sondare a opiniei publice, asupra administratiei locale. Nici o posibilitate de a sari pirleazul legii n-a fost ratata. Un adevarat spasm a cuprins Romania, cu oscilatii violente pina in ultima ei fibra nervoasa.

Rictusul final l-am vazut pe fata penibilului judecator Ghergut, ajuns, in hirjoana electorala, pentru trei saptamini, cel mai important personaj al t