Cand se sfarsea un spectacol la romani, publicului ii era adresata o invitatie: Plaudite, cives! „Aplaudati, cetateni!“ Formula care, mai tarziu, a fost folosita in gluma sau in bataie de joc pentru a sanctiona un spectacol prost.
Ei bine, cum ar trebui s-o luam, azi, dupa un spectacol electoral care, pe mine cel putin, m-a trimis deseori cu gandul la obiceiul maimutelor de a arunca miezul bananei si de a agita cojile, dar care, in ultimul act, ne-a rezervat o frumoasa lovitura de teatru?
Chiar inainte de a afla rezultatul final (necomunicat la ora cand scriu), am putea consimti, cred eu, ca unele lucruri merita sa fie aplaudate.
1. De multa vreme, dupa ce strada a amutit, caruta democratiei a mers la noi cu o singura roata, cea stanga. Nici aceea adevarata. Caci PSD nu e, dupa parerea mea, un partid. E un abces al istoriei post-decembriste.
O cardasie de interese care a „privatizat“ interesul national in favoarea parvenitilor post-comunismului, a „baronilor“ cu mutre de randasi trecuti la „stanga“ fiindca acolo mirosea a putere si bani. Pentru prima oara, acum, caruta democratiei noastre relative pare sa aiba doua roti.
2. Lipsea, pana acum, un lider al asteptarilor. E drept ca eu l-am votat pe d-l Basescu temandu-ma ca as putea fi, apoi, dezamagit. Dar cum n-aveam nici o iluzie legata de d-l Nastase, care nu m-ar putea nici dezamagi, am preferat latura mai optimista a indoielii. Trebuie sa recunosc, insa, ca Basescu, in masura in care va fi mai putin impulsiv, e capabil sa le dea fiori oligarhilor din PSD.
Si ca daca nu se vor gasi liberali de soiul lui Paul Pacuraru, care n-au nici un interes sa existe o Opozitie puternica deoarece asta le-ar face mai dificile afacerile si duplicitatea, Traian Basescu poate fi un bun berbece in lupta cu un „sistem ticalosit“.
3. Adrian Nastase a avut la dispozitie tot
