Intre regizorii maturi, doi sint maestrii surprizelor absolute (cind izbutite, cind discutabile, dar asta e alta poveste): Alexandru Tocilescu si Alexander Hausvater. Cu cel din urma am reusit sa ma intilnesc de trei ori, in toamna care tocmai s-a incheiat, gratie spectacolelor Direct din Amsterdam: Anneee Frank (Teatrul Evreiesc de Stat din Bucuresti), Regele Cymbelin (Teatrul German de Stat din Timisoara) si Salomeea (Teatrul National din Iasi), ultimele doua premiere, primul si cel din urma – participante la Festivalul „Avram Goldfaden“ de la Iasi. Trei povesti de dragoste, in definitiv, fiecare implinita in felul ei, aflata sub ticalosia vremurilor sau determinata de conflictul dintre datorie (fie ea si fata de transcendent) si afect. Trei povesti de dragoste, una in timpul mitologic de dinainte de Christos (Salomeea), alta de dupa, cautind coordonatele mitologiei medievale (Cymbelin), in fine, cea de a treia, intr-un timp din afara oricarui Dumnezeu, timp-rana prea apropiat pentru a-l resimti drept mitologic. Trei povesti de dragoste a caror entropie augmenteaza de la cea medievala, prin cea mai ieri contemporana, pina la profunzimile mitice ale celei de sorginte biblica. Trei povesti de dragoste prin care, desi „bietul om e sub vremuri“ in sensul fizic imediat, omul transcendent se dovedeste capabil sa si le asume ca auxiliar parabolic.

Jocul cel mai simplu este acela din Regele Cymbelin, poveste shakespeariana nu dintre cele mai izbutite, un soi de Romeo si Julieta cu happy-end, al carei contrapunct fantast de pe domeniile umbroase ale Belariei (Ida Jarcsek-Gaza) se dovedeste salvator. Iubirea realizata (din fericire, ca sa zic asa) a cuplului Imogen (Claudia Ieremia)-Posthumus Leonatus (Demeter András) contrabalanseaza si vindeca, in definitiv, amorul tumoral dintre Cymbelin (Georg Peetz – actor de o subtila expresivitate adus de timisoreni din G