- Cultural - nr. 245 / 14 Decembrie, 2004 Am evocat adesea episoade ale intalnirilor mele cu Reghinul, pe care l-am perceput mai intai ca pe un loc indepartat fata de Chintelnicul meu natal, invidiindu-mi in copilarie, prin anii saizeci, o verisoara care avea sansa sa vina in fiecare vara la Reghin, unde tatal ei era… pompier. O prima imagine a mea despre Reghin este una care se inchide in perimetrul Bibliotecii "Petru Maior", pe timp de iarna, unde, dincolo de mirajul intalnirilor cu cititorii (eram in primii ani ai vetrismului meu), persista mirosul lemnului de brad mocnind in sobele care se chinuiau sa dea iluzia caldurii celor indragostiti de carte. Apoi, ritmul intalnirilor mele cu Reghinul a fost atat de sustinut, intr-un circuit care a avut in Biblioteca Municipala "Petru Maior", Casa Municipala de Cultura "Eugen Nicoara", Muzeul Etnografic si Casa de Cultura a Tineretului "G. Enescu" reperele cele mai atragatoare, ajungand de la inceputul acestui mileniu atat de dese, incat am afirmat adesea, fara retinere, ca ma simt in Reghin ca acasa. Ba chiar as putea primi buletin sau, ma rog, carte de identitate de… Reghin. Am gasit in Reghin o stare de spirit atat de propice dialogului literar, spiritual, incat as fi vrut, cu adevarat, sa fiu… fiu al Reghinului, chiar si infiat. Am intilnit aici mereu oameni deosebiti, cu si fara ranguri institutionale, Teodor Beldean, Ilie Damian, Marin Sara, Maria Borzan, Emil Serbanescu, Zaharie Man, Sorina Bloj, Ioan Contiu, Veturia Campeanu, Irisz Menyei Chiorean si atatia altii, care au stiut sa prinda intr-un lant fara verigi slabe pe toti cei care se regaseau in teritoriul culturii si artei intr-un spatiu protector. Am simtit in oamenii care gestioneaza cultura reghineana onestitate, profesionalism, voluntarism, sacrificiu, entuziasm, bun-simt, daruire…, care au asigurat Reghinului un loc privilegiat si invidiat in miscare