Dupa ce ministrii Organizatiei Tarilor Producatoare de Petrol (OPEC) au decis, vineri, sa nu mai depaseasca plafonul oficial de productie, a fost eliminat de pe piata surplusul de circa un milion de barili pe zi peste cota de 27 de milioane.
Piata a reactionat derutant. Pretul de referinta de la Bursa de Marfuri de la New York a coborat aproape de 40 de dolari / baril (o tona are aproximativ 7 barili). Cu toate ca multi analisti cred ca preturile vor creste, determinand stoparea cresterii economice mondiale, calculele altora spun ca nivelul de 40 de dolari este cel vizat de OPEC.
"Putin deasupra nivelului de 40 pentru titeiul usor ("sweet crude") si nu mult peste 37 de dolari pe barilul de "Brent"", precizeaza Jamal Qureshi, de la PFC Energy, citat de AFP. In luna octombrie, pretul petrolului a atins recordul de 55,67 dolari pe baril.
VINA PE DOLAR. Producatorii de petrol din OPEC au inregistrat venituri mai mici decat cele estimate, datorita deprecierii dolarului. Acum o saptamana dolarul scazuse pana la minimul istoric de 1,3470 unitati / euro, recuperand pana la 1,32 dolari /euro.
In plus, in ultimele saptamani, refacerea relativa a stocurilor pentru iarna a determinat reducerea preturilor petrolului pana sub 43 de dolari, vineri, inainte reuniunii ministrilor OPEC, accentuand diminuarea veniturilor.
"Pe termen lung, pretul petrolului va ajunge la 35 dolari pe baril", a declarat, acum o saptamana, ministrul Industriilor din Franta, Patrick Devedjian. Totusi expertii din domeniul energiei estimau ca pretul se va mentine ridicat, deoarece reflecta cererea (in crestere) si oferta globala, si nu rezultatul unei perioade speculative.
EFECTE. Raspunsurile oficialilor marilor jucatori de pe piata romaneasca a carburantilor isi pastreaza echivocul obisnuit pentru momentele in care marile decizii inca n