Să nu ajungi la spital decât atunci când ai căpătat râie. Boală domnească. Se tratează prin frecare la pielea goală cu soluţie de sulf.
Altfel, începând de la orele şase dimineaţa, puhoi de lume, bolnavi câtă frunză câtă iarbă, unii înăuntru de spital, alţii care tot vin şi vin înspre celebrul Spital Militar din Bucureşti. Ai fi tentat să crezi, că la Spitalul Militar de-aici s-ar trata chipurile numai cazonii. Nu-i aşa. Civilii au luat cu asalt reduta aşa-zis militară a sănătăţii naţionale. Civilii nu au gamele şi nici molitiere, au venit săracii din toate colţurile ţării că au auzit ei că pe-aici sunt nişte medici aflaţi într-o continuă campanie de strângere a răniţilor de pe câmpul de bătălie (şi ca atare să-i "adune" şi pe ei), unii dintre medici cu grad de colonei chiar şi de generali, dar înregimentaţi într-o extraordinară oaste a Sănătăţii Domnului. Vom descoperi aici nu numai saloane întregi cu femei (care nu ştiu ce-i aia cătănie) dar chiar şi saloane cu copii aduşi pentru a li se face complicate operaţii pe cordul lor bolnav încă de la născare...
Suntem într-un salon de la chirurgia vasculară. Nu-i vorba de-o boală a sângelui ci de-o alta: cum circulă sângele prin artere şi prin vene. Cum încearcă sărac de el să-şi facă loc, să şerpuiască ca să ajungă până în cele mai îndepărtate metereze. Şi cum nu ajunge. Şi cum atunci, pe bietul bolnav îl apucă nişte dureri insuportabile. E durerea sângelui. Traseul lui e înfundat şi sângele doare. De ce se-nfundă?
Circulaţia vasculară este una din bolile "moderne" care au inundat orizontul medical. Oamenii se îmbolnăvesc pe ruptelea. Cel mai greu tribut îl dau însă fumătorii. Ei se îmbolnăvesc cel mai uşor de arterite: grad unu, grad doi, grad trei şi, în sfârşit grad patru care-i şi ultimul gradat din plutonul celor nenorociţi...
Iniţial, boala asta pare cumva de
