Ultimul volum dublu al Revistei de filozofie – 1-2/2004, Editura Academiei Romane – propune un dosar tematic inedit pentru piata romaneasca a ideilor: este vorba despre un grupaj de studii dedicat filozofiei lui Max Scheler (1874-1928), parintele antropologiei filozofice, cel care anticipeaza o serie de discutii vitale pentru noul mileniu, cum sint cele legate de ierarhia valorilor, institutionalizarea resentimentului ori conditiile pacii si solidaritatii. Grupajul contine studii elaborate de citiva dintre cei mai importanti exegeti din spatiul european (W. Henckmann, H. Leonardy, H. Vetter, M. Gabel, J. Seifert, E. Kelly) si autohton (A. Boboc si C. Baciu).
Prin articolul lui Josef Seifert, Gindirea lui Max Scheler despre pace si solidaritate, descoperim un Scheler extrem de actual, care tinea in 1917 conferinta intitulata Despre renasterea culturala a Europei. Unitatea Europei, spunea el atunci, nu poate sa vina din ura contra unui inamic comun, ci doar din solidaritatea unor persoane cu individualitati bine conturate: din acest punct va trebui sa porneasca Magna Charta a Europei. Heinz Leonardy (Universitatea Catolica Louvain) readuce in discutie ideile lui Scheler legate de raporturile dintre om si Dumnezeu in studiul „Este dificil sa fii Dumnezeu!“. Despre om si Dumnezeu in filozofia lui Max Scheler. In primele sale scrieri, Scheler este adeptul conceptiei antropologice de sorginte catolica (cu un Dumnezeu perfect si un om complet dependent fata de creatorul sau) si, nu intimplator, Papa Ioan Paul al II-lea s-a simtit atras de acest moment al gindirii scheleriene.
Spre sfirsitul vietii, Scheler isi va schimba radical perspectiva antropologica: omul capata demnitatea superioara a unui partener de lupta si actiune al Creatorului, care devine, la rindul sau, o fiinta imperfecta, care lupta, sufera si este dependenta de fapta omului. De a
