La un scor strans, extrem de strans, Traian Basescu si-a adjudecat victoria la prezidentialele din 2004. Asa cum am mai scris si am mai spus, nu-mi plac sarbatorile care urmeaza, de regula, victoriei.
Sunt sigur ca la sediul Aliantei D.A. au pocnit dopurile sticlelor de sampanie. Sunt sigur ca dupa ce s-au pupat, imbratisat si au facut glume pe seama invinsului, comesenii au mers acasa. A venit in urma lor femeia de serviciu, sa stranga mizeria care ramane, de obicei, dupa orice petrecere: cocoloase de hartie, cotoare de mar, mucuri de tigara, servetele de hartie patate de ruj.
E momentul intoarcerii la realitate, al brutalei intoarceri la realitatea dura, care sta dincolo de artificiile sarbatorii. Din aceasta perspectiva, a revenirii pe solul realitatii, Traian Basescu ar trebui sa-si dea seama ca a obtinut o victorie extrem de periculoasa. Atat de periculoasa, incat mai bine n-ar fi fost.
In campania electorala, Traian Basescu s-a angajat ca, o data parvenit la Cotroceni, va schimba tara din temelii. Va eradica definitiv coruptia, va vari in pamant de doi stanjeni saracia, va face sa functioneze institutiile statului 24 din 24 de ore. Un asemenea program presupune, pentru a nu dezamagi neindeplinindu-l, doua conditii:
a) sa aiba la dispozitie o alta tara. Astfel de angajamente si-au mai luat in istoria tarii si altii: Maresalul Antonescu, Nicolae Ceausescu. Desi au dispus de puteri dictatoriale discretionare, amandoi au esuat in incercarea de a face o Romanie altfel decat e: ironica, dispusa la compromisuri, iremediabil balcanica, dar mai ales dispusa sa nu prea ia lucrurile in serios.
b) puteri detinute de un dictator sau macar de un presedinte american.
Traian Basescu n-are alta tara. Mai grav, din punct de vedere constitutional, n-are nici o putere. In campanie, cativa jurnalisti, dintre cei care au evitat cu
