Liderul democrat a avut de infruntat o redutabila si extinsa echipa de campanie alcatuita din sociologi de elita, experti americani - foarte probabil artizanii marilor intoxicari cu fluturasi otraviti si scrisori falsificate -, papusari mass-media si activisti pilotati de la centru de Octav Cozmanca si Miron Mitrea. Palatul Victoria a tinut ferm sub control principalele televiziuni, in frunte cu cea publica, a orchestrat din culise atacurile "analistilor independenti" la adresa lui Basescu si a obturat la maximum prezenta acestuia pe toate canalele cu audienta de masa. In plus, PSD a aratat ca stapaneste in continuare covarsitor votul rural. Proverbiala intelepciune a taranului roman s-a dovedit din nou o gogoasa. Oamenii satului au votat si de aceasta data mecanic, inertial, asa cum le-au recomandat activistii lui Octav Cozmanca. Charisma personala a lui Basescu a trebuit sa contrabalanzeze nu doar aceasta adevarata "armada electorala" ce i se opunea, ci sa si compenseze deficitul de organizare, deficitul de resurse financiare si chiar deficitul de caracter al unora dintre colegii sai din tabara opozitiei. Pana la urma, a fost indeajuns. Pe muchie. Daca el ar fi pierdut alegerile prezidentiale, criza politica din Romania risca sa se cronicizeze periculos. Chiar si cu o marja de joc mult mai restransa, PSD ar fi manevrat fara probleme in continuare si ar fi incercat cu siguranta sa sparga Alianta pentru a guverna cat mai confortabil, exploatand abil emblematicul oportunism autohton. Dar chiar si daca s-ar fi intamplat asa, nu-i puteam reprosa nimic lui Traian Basescu. In ceea ce il priveste, el a facut tot ceea ce a fost omeneste posibil pentru a aduce Romania cu un pas mai aproape de normalitate. Esecul sau ar fi fost unul colectiv, al societatii romanesti in ansamblu. Din contra, succesul sau aproape miraculos ilustreaza o reconfortanta mobilizare a Romaniei