Dupa 15 ani romanii traiesc euforia unui nou inceput, simt ca speranta nu a murit de tot si au puterea sa priveasca spre maine cu incredere. Si, cu siguranta, nu pentru ca li se promite ca vor trai mai bine - toti politicienii care s-au perindat pe scena politica romaneasca au promis. Romanii au puterea sa mai creada in realizarea acestor promisiuni, pe de o parte pentru faptul ca vin din partea unui om care a avut curajul, puterea de a-si recunoaste public acea parte din trecut cu care nu se mandreste, dar pe care si-o asuma, iar pe de alta, pentru ca marea masa a romanilor e exasperata de mizeria in care a fost condamnata sa traiasca si e dispusa sa accepte orice schimbare. Aceasta a resimtit, in ultimii ani, efectele unei saracii generalizate si ale tarelor care au dus spre acutizarea ei.
Au fost ani in care si viata, si moartea au reprezentat un lux, ani in care multi oameni si-au dat sfarsitul de foame, de frig ori rapusi de boli ale saraciei. Au fost ani in care tinerii au fugit unde au vazut cu ochii din fata saraciei si au migrat in masa spre Occident, daca nu spre o slujba conforma cu pregatirea, macar spre campurile cu capsuni. Au fost ani in care oamenii din varful piramidei ii sfidau pe toti ceilalti, demonstrandu-le ca sunt invulnerabili, intangibili, ca pot fura oricat de la stat, ca pot face afaceri ilegale cu statul, ca pot truca licitatii, ca pot face trafic de influenta, ca pot lua si da mita fara sa fie deranjati. Cand erau deconspirati de ceva sau de cineva, iti radeau in nas, iti inchideau telefonul ori spuneau, cu o siguranta care trada "munca in echipa", ca sunt "demnitari de stat" si fac ce vor cu banul public.
De ani de zile suntem mintiti ca vom trai mai bine, ca vom trai decent, ca vom fi respectati ca oameni de catre alesii poporului. De ani de zile, suntem victimele colaterale ale unui sistem care are la baza trei cuvinte-cheie
