Dupa decorarea lui Vadim si gratierea lui Cozma, Ion Iliescu si-a dat arama pe fata. Vestea eliberarii Luceafarului Huilei a cazut, chiar daca pare un sablon, ca un trasnet.
Intr-o perioada in care nu se mananca decat politica – pana si femeile indragostite si-au abandonat telenovelele de dragul disputelor de la televizor privind soarta Romaniei – pe ultima suta de metri, Ion Iliescu a facut un gest menit sa ne lase cu gura cascata. Cand toata lumea astepta noutatile in materie de guvern, Cotroceniul redacta formularul tipizat reprezentand cererea de gratiere.
Ceea ce s-a intamplat ieri se inscrie perfect in sintagma «eveniment in derulare». Mai intai a venit informatia pe agentia de presa, apoi au aparut reactiile pro si contra.
Cand toata lumea se dadea de ceasul mortii fiindca simpla pronuntare a numelui Miron Cozma trezea in constiinte amintiri dureroase, «Luceafarul» parasea nestingherit puscaria.
Prima intrebare care iti vine in minte este de ce l-a eliberat Ion Iliescu in ultima zi de mandat? Ca sa raspundem la aceasta intrebare trebuie sa mergem mai in urma si sa ne intrebam de ce a fost nevoie de mineriade si de ce a fost compromisa total aceasta categorie sociala? Fireste, inventia mineriadei a fost un act premeditat, mergandu-se pe ideea manipularii ortacilor care nu stiau ce se
petrece la suprafata pamantului. Secventa cu presedintele multumind minerilor in Complexul Expozitional pentru ca au raspuns inca o data la chemarea sa este notorie. Cand Miron Cozma a fost interogat la proces, a spus judecatorului ca alaturi de el in boxa ar trebui sa stea si Ion Iliescu. Declaratia a fost consemnata si se afla printre miile de pagini ale dosarului.
Ieri, presedintele si-a motivat gestul gratierii, spunand ca este un act de clementa.
Cand se comite un asasinat, anchetatorii umbla dup
