Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a aprobat, recent, normele prin care reglementeaza vanzarea politelor RCA pentru 2005. Pentru RCA, primele standard stabilite de CSA au fost majorate cu 35 la suta pentru 2005. Actul normativ stabileste ca primele de referinta pentru aceasta categorie de asigurari vor creste cu 35 la suta fata de anul trecut. In cazul persoanelor fizice, CSA a stabilit pentru autovehiculele cu o capacitate cilindrica intre 1.201 si 1.400 centimetri cubi o prima de referinta de 1,68 milioane lei si de aproape doua milioane lei pentru cele cu o capacitate cilindrica de 1.401-1.600 cmc. La autoturismele cu motorizare de 1.601-1.800 cmc se aplica o prima de referinta de 2,16 milioane lei.
Pornind de la aceste valori, asiguratorii isi vor calcula propriile tarife, pe care au obligatia sa le publice pe site-ul propriu, cat si in doua publicatii de larga circulatie.
Prin urmare, suma de bani pe care o persoana fizica o va plati pentru asigurarea unui autovehiculul cu o capacitate cilindrica de 1.201-1.400 cmc va fi cuprinsa in intervalul 1.512.000 - 1.848.000 lei.
Aceasta pentru ca asiguratorii isi pot fixa un pret mai mare sau mai mic cu 10 la suta fata de tariful comunicat de CSA.
Limitele de raspundere valabile pentru 2005 sunt de 3 miliarde lei pentru daune materiale si 5 miliarde lei pentru vatamari corporale, fata de 2 miliarde lei si, respectiv, 3,5 miliarde lei, in 2004.
Carte Verde ar fi urcat pretul asigurarii
Proprietarii de autovehicule vor plati separat, in continuare, politele de asigurare de raspundere civila auto obligatorie (RCA) si politele Carte Verde necesare in afara spatiului Romaniei, unificarea celor doua tipuri de asigurari urmand sa aiba loc abia in 2007, potrivit normelor CSA.
"Nu va exista nici o diferentiere a tarifelor de prima intre mediul urban si mediul rural, iar unificarea RC