Nu exista nici o dovada mai concludenta ca PSD a functionat pina acum ca un partid-stat decit ceea ce a reusit sa provoace in rindurile acestuia scandalul gratierii lui Miron Cozma. Aparent, a fost o decizie, politica sau nu, nu conteaza in acest context, a presedintelui Ion Iliescu.
Mai mult, ea a avut si acoperire legala, fiind luata in limitele prerogativelor institutiei prezidentiale, caz in care, in mod normal, scandalul n-ar fi trebuit sa depaseasca zona contestarii morale si a indignarii neputincioase a unei mari parti a opiniei publice. In realitate, a fost vorba de cu totul altceva.
Actul gratierii lui Miron Cozma a fost unul istoric, caruia Ion Iliescu n-a facut decit sa-i dea curs. Motiv pentru care, incercind sa restringi acest act la persoana Ion Iliescu, nu ajungi la nici o explicatie. Am incercat-o si, noi, si altii, am gasit citeva posibile variante, dar toate ne-au scirtiit.
La acest nivel, al individului cu numele Ion Iliescu, rezultatul oricarei tentative de a rationaliza o asemenea intimplare e irelevant. E ceva mai presus de el. E vorba de istoria cu care acest personaj se confunda in aceste zile, anuntind, in acelasi timp, iminenta lor disparitie.
Intr-un alt registru vorbind, gratiindu-l pe Miron Cozma, Ion Iliescu a savirsit un act ritualic, ingropindu-se o data cu propria istorie. O istorie ticaloasa, care politic se identifica, practic, cu partidul pe care l-a creat si care, de citiva ani, poarta numele PSD.
Decesul acestui partid, asa cum l-a conceput, l-a construit si l-a patronat dintotdeauna Ion Iliescu, indiferent cum s-a numit el de-a lungul ultimilor cincisprezece ani e, tocmai de aceea, pe cit de logic, pe atit de iminent. E o chestiune de citeva zile sau de citeva luni. Nu conteaza.
Chiar si daca am avea in continuare un partid cu acelasi nume, cel despre care vo
