Imaginea actuala a scriitorului roman nu este dintre cele mai imbucuratoare. Cand nu apare pe sticla televizorului, figura celui ce trudeste cu materialul cuvantului se pierde in anonimat si - de cele Imaginea actuala a scriitorului roman nu este dintre cele mai imbucuratoare. Cand nu apare pe sticla televizorului, figura celui ce trudeste cu materialul cuvantului se pierde in anonimat si - de cele mai multe ori - in acolada unei existente la limita subzistentei. Vechea triada socio-profesionala cu care incepeau inventarele comuniste (muncitori, tarani, intelectuali...) a lasat acum loc uneia "de tranzitie" (politicieni, miliardari de carton, vedete de doi bani...) din care artistul a disparut cu totul. Literatura si-a pierdut nimbul, prestigiul si functia sociala, retragandu-se intr-o marginalitate fertila si lasandu-se reprezentata, la Centru, de un poet cu vocatie de saltimbanc si de un tribun cu vocea dogita de traiul bun. O carte cu totul neobisnuita, cum este Cersetorul de cafea a lui Emil Brumaru (Editura Polirom, 2004) ne da o idee asupra statutului pe care l-a avut literatura inainte de Revolutia din decembrie 1989. Vorbind de literatura autentica (iar nu de maculatura ideologica livrata ca atare), ea a reprezentat o oaza de libertate si pluralitate, un teritoriu al multiplicitatilor exploratorii, o forma de rezistenta la aberatiile contondente sau insidioase ale regimului. La inceputul deceniului noua, cand geniul conducator al lui Ceausescu urma sa duca tara pe noi culmi de mizerie si disperare, un poet de prim rang (Emil Brumaru) ii scrie unui mare critic (Lucian Raicu) o suita de epistole formidabile - recuperate acum, dupa aproape un sfert de veac, publicate in paginile revistei "Romania literara" si stranse in volumul de fata. Scrisorile merg intr-un singur sens: de la poetul fantast, infantil si ludic-sexualizant la criticul profund si subtil, capabi