Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Microbuze mai putine de Sarbatori

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 20 decembrie 2004 ·

In perioada 25 decembrie - 3 ianuarie, firma de maxi taxi Minibus SRL, patronata de Costel Pristavu, va reduce circulatia mijloacelor de transport in comun cu un procent de 50 la suta, insa intervalul de operare al acestora ramane acelasi, respectiv intre orele 5.00 - 23.00. Conform celor declarate ieri de catre Costel Pristavu, aceasta hotarare a fost luata deoarece numarul calatorilor a scazut considerabil odata cu venirea Sarbatorilor. "Programul de operare a microbuzelor ramane acelasi, insa acestea vor circula numai cu jumatate din efectiv, pentru ca odata cu sosirea sarbatorilor numarul calatorilor s-a redus, sunt mai putine solicitari si nu are nici un sens ca acestea sa circule mai mult goale", a mai precizat Pristavu. Din cele 93 de microbuze, care apartin firmei de maxi-taxi mentionata si care opereaza pe sase trasee din municipiul Iasi, numai un numar de 46 de microbuze va circula in perioada mentionata. Astfel, pe traseul Piata Chirila - Siraj din efectivul de 13 microbuze, vor opera numai sase, iar din cele 16 microbuze care circula pe ruta Dacia - Breazu va circula un numar de opt in perioada mentionata. Circa opt microbuze vor circula atat pe traseul Piata Dacia - Tatarasi, cat si pe ruta Siraj - Copou si Canta - Siraj. Pe ultimul traseu inclus in graficul firmei Minibus, si anume Piata Alexandru cel Bun - Copou, vor circula sapte microbuze. Numai in ziua de 1 ianuarie 2005, programul operatorilor de maxi-taxi va fi reluat incepand cu ora 9.00. Ceilalti operatori de maxi-taxi vor lua masuri asemanatoare.

Carmen MELINCEANU

In perioada 25 decembrie - 3 ianuarie, firma de maxi taxi Minibus SRL, patronata de Costel Pristavu, va reduce circulatia mijloacelor de transport in comun cu un procent de 50 la suta, insa intervalul de operare al acestora ramane acelasi, respectiv intre orele 5.00 - 23.00. Conform celor declarate ieri de catre Cos

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 56 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 9 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 35 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 19 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 7 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Trump publică dosarele secrete FBI despre Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei

BusinessMagazin acum 13 minute
Administraţia Trump a publicat dosarele FBI despre supravegherea lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei liderului pentru drepturile civile. Cele aproximativ 200.000 de pagini au fost sigilate din 1977.

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°