Daca ar fi sa scriu o poveste-poveste, una din acele povesti menite sa aduca vise dulci copiilor de toate varstele - atunci as scrie cam asa: In noaptea de Craciun, atunci cand lumanarile se-aprind in brazii impodobiti, animalele sunt si ele fericite.
E cald in grajduri, paiele asternute sunt curate, fanul - din belsug, iar apa... e improspatata deseori. Iepurasii albi si cenusii stau pititi in coltul lor caldut. Dorm dusi, cu pleoapele lasate, impodobite de gene lungi si arcuite. Caii, de la inaltimea somnului lor, par sa-i vegheze, ca pe niste jucarii fragile.
Feriti de viscol si ger, cainii, iubiti de stapanii lor, isi asteapta masa bogata, calda, in castroane curate. Apa e alaturi, neinghetata. Pisicile sunt stapanele casei. Torc pe fotolii sau pe lavita, in preajma sobei sau a caloriferului. Sunt ghiftuite de bunatati, laptele zace nebaut in castronase mici, de portelan, impodobite cu trandafirasi pictati, rozalii... Din cand in cand, pisicutele sunt mangaiate cu dragoste...
In noaptea de Craciun, prin padurile bogate, salbaticiunile dorm in adaposturi ferite de ger si viscol. Ursii cafenii sforaie usurel in culcusuri pregatite mai din toamna. Viseaza zmeura si miere. Caprioarele au mancare asigurata de padurari inimosi. Intre timp, vulpile au devenit vegetariene, lupii la fel. Iar vanatorii... Vanatorii s-au facut calugari. Pustile de vanatoare, ca si gloantele, au ajuns la Muzeul Violentei...
Numai ca, din pacate, nu este asa... Pe la noi, grajdurile neingrijite adapostesc, chiar si in noaptea de Craciun, animale costelive... Iepurasii albi au ramas in poveste, cainii sunt tinuti in lanturi prea scurte - afara, in ger. Cei fara stapan, daca au noroc, sunt salvati cu sutele, cu miile, in adaposturi construite de oameni cu suflet bun, dar cu prea putini bani. Feriti de hingheri si de otrava, in noaptea de Craciun, cainii din adaposturi
