- Cultural - nr. 249 / 20 Decembrie, 2004 Sub fiorul nostalgic al sarbatorilor crestine de iarna, omenirea asculta voioasa, inca o data, ecoul cristalin din "dansul" cadentat si pur al fulgilor de nea, revarsat generos intru inviorarea sentimentelor in nota afectuoasa a povestilor si jocurilor varstei inocente… Caci pentru fiecare, intr-un apus glacial in care se frang umbre dragi, exista cate o versiune din clasica introducere "a fost odata, ca niciodata" _ un alt "tablou" feeric al lui Gerar, ce ne picura in suflete nicicand aceleasi sentimente… Iar daca splendoarea narativa a iernii s-a inaugurat cu imaculatii nameti din scrierile fratilor germani GRIMM…, sau poate cu farmecul aparte al "oamenilor de zapada" din basmele scriitorului danez HANS CHRISTIAN ANDERSEN, aceasta comporta mai putin… Important ramane doar faptul ca frumusetea obiceiurilor, din anotimpul albelor troiene, le-a ascuns Tatal nostru ceresc in adancul negurilor vremii, suprapunandu-le _ ca un arc in timp _ peste tinutul mirific al indepartatului si inzapezitului cerc polar, atat de admirat de iubitorii albului infinit. Insa si la noi, in fiecare iarna, intr-un decor etnopsihologic unic, "surasul" Domnului Dumnezeu se preface in ninsori abundente, coborand deghizat in adierile clipitei…, ca sa colinde la "fereastra" inimilor noastre si sa ne ofere darul vesniciei din incarcatul Sau sac… De la mit… Pe scara timpului istoric, adorarea lui Craciun "coboara" pana la stramosii nostri geto-daci. In forma "originalei" sale sarbatoriri, acestia l-au evocat insa prea putin, intrucat "Mosul" a fost "silit" sa accepte noile influente ale mitologiei romane: este vorba de venerarea (prin colinde, plugusor, sorcova etc) a lui Saturn (zeul tinerilor) si a lui Mithra (zeul luminii solare), care se cinstea printr-un asa-zis botez, etc. Dar, o data cu raspandirea religiei crestine, toate aceste celebrari au fo