Există nume care se cheamă unul pe altul şi poveşti complicate care supravieţuiesc într-o simplă etichetă onomastică. "Dante şi Beatrice" este unul din cuplurile pe care contemporanii noştri îl plasează automat în orice înşiruire de perechi celebre din istoria omenirii, fie acestea reale, ca Petrarca şi Laura, sau literare, ca Romeo şi Julieta. Dante şi Beatrice intră în ambele categorii. Povestea lor reală e atît de neobişnuită pentru moravurile de azi, încît pare literatură. În Ochii Beatricei. Cum arăta cu adevărat lumea lui Dante (Humanitas 2004), Horia-Roman Patapievici reuşeşte să arate că, în schimb, povestea lor literară are o dimensiune reală sau, în orice caz, se petrece într-un spaţiu care nu e deloc ficţiune pură. Că "lumea lui Dante", lumea Divinei Comedii, seamănă destul de bine cu universul nostru, aşa cum abia azi, după ce ştiinţa a evoluat, îl putem descrie.
Care e povestea reală a lui Dante Alighieri şi a Beatricei Portinari? Dacă e să-l credem pe primul biograf al lui Dante, întîmplător şi autorul Decameronului, Dante s-a îndrăgostit de Beatrice la 9 ani, cînd, invitat împreună cu tatăl său în casa lui Folco Portinari, o vede pe Bice (căreia el nu-i spune decît pe numele întreg), "nu cred că pentru întîia oară, dar pentru întîia oară în stare a-l face să se îndrăgostească de ea" (Boccaccio, Viaţa lui Dante, trad. Ştefan Crudu). Ea avea, spune Dante însuşi în Vita Nuova, 8 ani şi 4 luni. Aceasta a fost adevărata şi singura mare dragoste a vieţii lui Dante, nefericită, pentru că Beatrice moare în 1290, la numai 24 de ani. Nici căsătoria, cinci ani mai tîrziu, nici naşterea copiilor nu-i schimbă lui Dante sentimentele pentru iubirea vieţii lui. Cartea lui Horia Patapievici nu se ocupă însă de această parte mitizată şi, pînă la urmă, clişeizată, a dragostei celor doi - sînt biografi care spun că Dante n-ar fi întîlnit-o decît o
