În luna ianuarie a.c., doamna Libusa Vajdová, cercetătoare la Institutul Literaturii Universale din Bratislava, românistă cunoscută în Slovacia, în România şi în alte ţări europene unde care activează institute sau departamente de studii româneşti, a primit la Bucureşti o importantă distincţie din partea Institutului Cultural Român. Înmânarea Premiului I. C. R. a fost o expresie a recunoştinţei statului român pentru activitatea pe care d-na Vajdová o desfăşoară de câteva decenii, în calitate de istoric literar, traducător şi popularizator al literaturii şi culturii române. Motivul concret pentru decernarea premiului l-a constituit vasta lucrare a domniei sale, intitulată Rumunská literatúra v slovenskej kultúre (1890-1990) /Receptarea literaturii române în Slovacia între 1890 şi 1990, 407 p./, publicată în 2000 la Bratislava, de către Academia Slovacă de Ştiinţe, în cadrul colecţiei "Stručné dejiny umeleckého prekladu na Slovensku" (Scurta istorie a traducerilor literare din Slovacia).

De la bun început, aş vrea să subliniez că monografia colegei noastre slovace are o întâietate de netăgăduit: prezintă pentru prima dată receptarea literaturii române în Slovacia - fenomen de lungă durată şi extrem de eterogen - ca o imagine de sinteză, înglobând fapte şi interpretări diferite într-un ansamblu coerent şi convingător. Începuturile contactelor culturale româno-slovace datează încă din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, când marele umanist Nicolaus Olahus, după ocuparea Ungariei de către turci, părăseşte sediul său de la Esztergom şi se mută mai spre nord, în oraşul Trnava (1553-1567), unde întemeiază un seminar şi un colegiu iezuit, care au constituit nucleul viitoarei Universităţi de la Trnava (1635). Totuşi, adevăratele relaţii politice şi culturale între slovaci şi români se intensifică abia spre sfârşitul secolului al XIX-lea, când cele