Cum gîndeşte Cristian Tudor Popescu? În ce zonă se situează opţiunile sale politice? Care este modelul de societate propus României de redactorul-şef al unuia dintre principalele cotidiane ale ţării? Iată cîteva întrebări legitime, frecvent formulate în ultima vreme, care fac din Libertatea urii - o selecţie din editorialele publicate de jurnalist în ultimii ani - o lectură de cel mai mare interes.

Atacurile devastatoare la adresa candidatului Opoziţiei, Traian Băsescu, după primul tur al alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din acest an, purtate fără oboseală atît în paginile ziarului pe care îl conduce, cît şi în talk-show-urile unor posturi de televiziune deloc ostile puterii, unde a fost un fel de abonat permanent, precum şi, strania sa coincidenţă de vederi cu liderul PRM Corneliu Vadim Tudor în ideea necesităţii boicotării celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale (în condiţiile în care PSD şi-a capacitat întregul electorat prin organizarea de transporturi care să-i aducă la urnă pe toţi cei susceptibili să voteze cu Adrian Năstase, iar UDMR este singura grupare politică din România care şi-a anunţat limpede sprijinul pentru unul dintre cei doi candidaţi rămaşi în cursă - fireşte, tot domnul Năstase), i-au făcut pe mulţi să-l vadă pe acest justiţiar al presei româneşti în ipostaza de soldat credincios al partidului de guvernămînt. Acuza de "iresponsabilitate" adusă lui Băsescu pentru vina de a fi distrus imaginea externă a României prin denunţarea unor presupuse fraude electorale (alte cinci partide au denunţat acelaşi lucru, dar liderii lor nu au beneficiat de acelaşi tratament mediatic) nu stă în picioare, reacţia candidatului alianţei fiind inclusă în regula jocului democratic. Un candidat care se simte nedreptăţit are dreptul să reclame orice fiind de datoria celor în drept să îl convingă de faptul că suspiciunile sale au fost