Ziua de 9 decembrie a constituit un prilej pentru a ne delecta cu distinsa realizatoare de emisiuni electorale a postului de televiziune Antena 1, Gabriela Vrinceanu Firea, si invitatul acesteia, Adrian Nastase, pe atunci, candidat la presedintia Romaniei. Nu mi-am propus defel o analiza a discursului candidatului, insa doresc sa atrag atentia asupra unor erori de abordare, de formulare a chestiunii care vizeaza prezenta femeilor in viata politica, incongruente prezente si in discursul unei formatoare de opinie: jurnalista Gabriela Vrinceanu Firea.
Catre finalul interviului, imediat dupa un delir academico-intelectual dedicat lecturii, prezidentiabilului i se arunca o minge genizata la fileul electoral, insa „pe gustul, sper, al tuturor“, asa cum ne marturiseste moderatoarea. O microsceneta ar putea arata in felul urmator:
„– Dar… asa, ca la o discutie in Poiana lui Iocan… «cum este cu femeia in politica?».
– Pai… cum sa fie… depinde de forma de agregare…“
Un asemenea model de constructie a intrebarii (ca intre prieteni, un schimb de replici din/de gasca etc.) poate sa declanseze un raspuns de tipul celui anterior.
O alta problema a lantului informativ a vizat oportunitatea prezentei femeilor in viata politica, situatie considerata, uneori, partial exotica. „Are ce cauta sau nu are ce cauta. Este mai buna o cratita, un polonic si o cirpa de sters pe jos?“ Probabil (gradul de probabilitate variind in functie de intrebare) ca ziarista a dorit conturarea unui anumit model comportamental al femeilor si al barbatilor din viata politica a Romaniei, insa accentuarea acestui tip de trimiteri, preponderent gastronomice, la indeletnicirile spatiului domestic nu vor elimina aproape clasicele stereotipuri. Ba din contra, le vor intari. Avind in vedere ca totusi pe scena politica din Romania sint prezente si femei care se bucura de un anumit