O masivă antologie din opera poetică de-o viaţă a lui Miron Kiropol (n. Bucureşti 1936, din 1968 rezident în străinătate, la Paris până în 1989, apoi la Chartre) ne este oferită de Editura Vinea: Cerul ca unică ispită. Cele peste 250 de pagini dense de poezie sunt prefaţate de poetul Nicolae }one, postfaţate de criticul şi poetul Octavian Soviany, şi însoţite de un corpus de referinţe critice semnate de Valeriu Cristea, Gheorghe Grigurcu, Lucian Raicu (o amplă analiză a volumului în limba franceză "Chasteté régnante"). Aşadar, o carte de poezie pentru toate anotimpurile, care poate, la o primă privire, descuraja nu numai pe cititor, ci şi pe comentator. Căci ce e prea mult, spune proverbul, strică: dar atunci când acest mult este şi bun, lucrurile se schimbă.
Adevărul e că poezia lui Miron Kiropol este unsă cu toate ingredientele poeziei române şi universale de la origini şi până astăzi, ceea ce explică multitudinea de măşti şi stiluri sub care Miron Kiropol performează mai mereu, emoţionant şi provocator. Tentat de magnificenţa eposului hugolian (eventual racinian), dar şi de croiul minimalist-emblematist, poetul nu-şi refuză nici una din ipostazele ilustre, deja istorice, recuperate semnificativ de poezia postmodernă.
Iată câteva roluri dintr-un impunător repertoriu poetic, jucate de Miron Kiropol: custode, cantor şi oficiant al frumuseţii vieţii şi morţii, emisar profetic urbi et orbi, imnograf, aed elegiac, apolinic, eschatologic, prerafaelit, psalmist isihast, počte maudit (protagonismul îngerului căzut) mesager şi descriptor al zeilor, apatrid supravieţuitor al dezastrelor lumii, sacerdot al iluminărilor, menestrel al Evangheliilor, orchestrator de sortilegii hipnotice, muzicale, erotice, alexandrin oracular, totul subsumat omului fragil, a cărui singură ispită e cerul şi singură consolare, poezia (aleasa inimii).
