Ioana Em. PETRESCU

Jurnal

Editie ingrijita de Rozalia Borcila si Elena Neagoe

Cuvint inainte de Elena Neagoe

Postfata de Carmen Musat

Editura Paralela 45, Pitesti, 2004, 352 p.

Am scris pentru dictionarul lui Zaciu, Papahagi si Sasu, acum vreo douazeci de ani probabil, ca Ioana Em. Petrescu mi se pare a fi „una dintre cele mai stralucite personalitati ale generatiei sale“, generatie pe care o cunosc bine, pentru ca este si a mea. La atita vreme dupa ce am scris aceste cuvinte, catre care converg, de altfel, opiniile multor critici si mai ales ale fostilor ei colegi si elevi, nu gasesc nimic de modificat in ele; foarte recenta aparitie a „jurnalului“ sau ma face sa adaug, insa, o nuanta din sfera omenescului, pe care n-aveam cum s-o stiu si nici cum sa o spun acolo, de altfel: Ioana Petrescu a fost probabil si unul dintre cele mai torturate suflete ale acestei generatii foarte zbuciumate.

Torturata este Ioana Petrescu in primul rind, in sensul cel mai propriu, din pricina unei boli nemiloase, declansate foarte devreme, care o va chinui din adolescenta si o va ucide inainte de a implini cincizeci de ani, destin pe care pacienta si-l asuma cu curaj si cu un trist umor („La mine, pare-se, e vorba de un defect in proiectul initial, ceva cam ca-n economia noastra socialista: lunga cum sint, pe dinlauntru toate-s cu economie… Venele… subcalibrate… Am sentimentul ca toate astea se vor razbuna curind, mai radical decit in lungul chin de pina acum“, noteaza ea in 1981); numai cincizeci de ani ii fusesera dati si tatalui sau, eminentul istoric literar Dimitrie Popovici, profesor la Universitatea din Cluj, a carui mostenire fiica sa pare s-o fi preluat in toate planurile. „Torturata“ este, apoi, in sens figurat, in plan psihic, de aspiratia foarte timpurie catre realizarea unei opere care sa fie demna de aceea a tata