Atunci cind nimeni nu se mai astepta, dupa validarea noului presedinte de catre Curtea Constitutionala, pe fondul calculelor sofistice si ridicole ale lui Adrian Nastase privind presupusa sa victorie in tara (ne-a fost dat sa auzim si fraza, de o absurditate demna de toata admiratia, ca „daca bucurestenii nu mergeau la vot, eu – Adrian Nastase – eram presedintele!“), Ion Iliescu a comis, e drept, pentru scurta vreme, actul „reparatoriu“ in jurul caruia s-a invirtit, fara sa indrazneasca sa-l duca la indeplinire, de-a lungul intregului mandat. Pentru nici 24 de ore, Miron Cozma a fost gratiat.
Frumos sfirsit de mandat pentru un presedinte care, oricum, a calcat in picioare Constitutia si normele statului de drept, intr-un crescendo al carui punct culminant s-a consumat joi 16 decembrie si vineri 17 decembrie 2004.
Contextul in care Ion Iliescu a incercat marea cu degetul – dar nu a evaluat, probabil, consecintele imense ale gestului sau – a fost unul emblematic. Lunga sa lupta, alaturi de Adrian Nastase, impotriva legilor adoptate, la drept vorbind, de propria guvernare ajunsese intr-o faza paroxistica. Imediat dupa anuntul facut de Curtea Constitutionala, Adrian Nastase a declansat un mic si penibil razboi, inainte de plecarea la Bruxelles, cu aritmetica, expunind propriile metode de calcul al voturilor exprimate la alegerea presedintelui. Prim-ministrul in exercitiu isi termina viguroasa expunere cu un nou anunt privind formarea guvernului PSD – desi, la ora aceea, Traian Basescu anuntase deja intentia de a desemna, dupa depunerea juramintului, pe Calin Popescu-Tariceanu drept prim-ministru.
La mijlocul zilei – stupoare: Ion Iliescu semnase cu o zi inainte, iar decretul fusese deja publicat, cu o uimitoare repeziciune, demna de cauze mai bune, actul gratierii (alaturi de alti 46 de „colegi“ intru fapte bune – Ioan Corpodeanu, conda