Nimic nu e mai interesant şi mai conectant decât să stai în faţa televizorului cu telecomanda în mână, să-l vezi pe Victor Piţurcă păşind grav, preocupat parcă de refacerea unei armate improvizate cu care un general a pierdut. (mă rog, a pierdut şi gata!) şi să auzi la un moment dat întrebarea grijulie a cuiva1) dacă noului selecţioner nu îi e frig la picioare în pantofi. Adevărul e că şi nouă ne era frică să nu răcească, iar realizatorii rubricilor sportive de la mai toate televiziunile ştiind bine aceasta, au dat secvenţa de câteva ori, cu asigurarea antrenorului că îi e bine, că nu are de gând să răcească. Că la noi aşa e: aceeaşi ştire ne este administrată de câteva ori pentru a o înţelege, fiindcă telespectatorul român e cam idiot - nu-i aşa ? Nu mai vorbesc de reportajele comentate cu lux de amănunte care nu interesează pe nimeni. Reporteri gravi şi importanţi, echipaţi ba pompieri, ba ţărani, ba militari, ba te-miri-ce, ne transmit imagini detaliate de la nu-ştiu-ce eveniment de-doi-bani, cu reveniri, cu. scremete să îmbrace totul în senzaţional.
În contextul de mai sus, simpatice sunt sondajele de opinie când omului de pe stradă i cere părerea despre cutare lucru. Cel mai adesea, apar momente hilare, fiindcă majoritatea interpelaţilor se bâlbâie, încearcă să scape de teroarea microfonului vârât sub nas, zic şi ei o inepţie-două cu speranţa să fie lăsaţi în pace, dar reporterul nu renunţă, ci stă cu microfonul apropiat de buzele speriatului în timp ce penibilul evoluează spre un ridicol complet.
Dar ce palpitante sunt transmisiile de la faţa locului! Din studio suntem anunţaţi cu un ton frisonabil:
-Reporterul nostru ştie mai multe despre. Ixule, eşti în direct.
Iar Ixul nu ştie nimic în plus, dar promite că va reveni, iar când revine e la fel.
Seară de seară se întâmplă ca Esca (Pro T
