Recentele alegeri parlamentare şi prezidenţiale au dovedit, dincolo de ceea ce se vede cu ochiul liber - amorul bolnăvicios al românilor pentru stânga - şi forţa incredibilă a administraţiei. Din acest punct de vedere, PSD-ul este marele învingător nu al alegerilor, ci asupra României. Ciobit la vârf, el continuă să funcţioneze perfect la orizontala societăţii şi de-a dreptul senzaţional în subterane. Complicitatea de-o viaţă a oamenilor de aparat cu şefii lor din sistemul politic comunist s-a cimentat puternic în condiţiile de după 1989: din relaţii de subordonare, ele au devenit relaţii de conlucrare. Corupţia pe scară largă, de la bacşiş la devalizare de bănci, s-a dezvoltat nestingherit pe fondul conlucrării întru ticăloşire al aparatcicilor.

Structura demografică a ţării - despre care se vorbeşte rar şi doar în cadrul competiţiei "cine e mai social-democrat şi dă pensiii mai mari" - explică voturile incredibil de multe acordate mafiei pesediste. Spaima de nou, întreţinută la modul isteric de aparatul de stat, îi determină pe dezmoşteniţii soartei să se bulucească şi să voteze compact în favoarea împilatorilor. E un vot iraţional, veţi spune, dar cu atât mai puternic. E votul în favoarea încremenirii, a speranţei de a bloca societatea la acest moment când - au ei impresia - cineva, Tătucul, încă se gândeşte la ei.

Marea mea dezamăgire sunt, însă, românii din străinătate - aşa-numiţii căpşunari. S-a creat iluzia că, trăind într-un mediu impregnat de democraţie, ei vor dobândi instantaneu o mentalitate diferită de aceea a judeţelor din care provin. Ne-am înşelat profund. Doar în jur de treizeci de mii de români care lucrează în străinătate au mers la vot. Unde sunt milioanele de cetăţeni despre care se spune că au populat mari părţi din Spania, Franţa sau Italia? Să fie şi asta o minciună propagandistică?

Dar poate că rea