In mai 1968, cind studentii au iesit pe strazile Parisului intr-un protest masiv impotriva guvernului francez, protest care a dus in cele din urma la demisia lui Charles de Gaulle, unul dintre sloganurile lor era nous sommes tous des Juifs Allemands – „sintem toti evrei germani“. Acest slogan era la moda in urma expulzarii in Germania, de catre Ministerul francez de interne, a lui Daniel-Cohn Bendit, evreu de origine germana, care era unul dintre conducatorii protestatarilor. In primavara anului 2002, cind tinerii francezi au iesit din nou pe strazile Parisului, se scandau sloganuri pro-palestiniene si altele ca „Moarte evreilor!“ sau „Evreii la cuptor!“.

Un nou si puternic curent antisemit, care combina vechile clisee ale urii cu noi argumente antisemite si anti-israeliene, este clar in crestere in Franta. Dar asta nu este o problema exclusiv franceza. Asa cum scria si Ian Buruma in New York Times Magazine, „in majoritatea demonstratiilor de masa din Europa si de pretutindeni impotriva razboiului din Irak, se puteau vedea pancarte pro-palestiniene chiar si in favoarea extremistilor religiosi de la Hamas, protestind impotriva simptomelor globale ale capitalismului… Cauza palestiniana a devenit catalizatorul universal al convingerilor liberale sde stingat“.

In 4 august 2001, Pascal Boniface, directorul Institutului pentru Strategii si Relatii Internationale (IRIS) cu sediul la Paris, a publicat in Le Monde un articol intitulat Lettre à un ami israélien. Scrisoarea era intr-adevar deschisa, dar nu era adresata nici unui „prieten“ israelian a lui Boniface, ci comunitatii evreiesti din Franta si Partidului Socialist Francez. Comunitatea evreiasca era sfatuita sa inceteze „sa sustina orbeste o politica considerata de catre tot mai multa lume ca fiind nedreapta, ca sa nu spunem odioasa“. Acest avertisment era imediat urmat de o amenintare directa: prin c