Sunt 15 ani de cand semeni de-ai nostri au iesit in strada, cu riscul de a muri in orice moment, pentru ca noi, cei care ramanem, sa fim liberi, sa traim mai bine, sa traim normal. Foamea, frigul, umilintele le ascutisera pana la inconstienta ura impotriva sistemului.
Sunt 15 ani de cand oamenii aceia - numiti post-mortem eroi martiri - asteapta sa li se faca dreptate, asteapta ca aceia care au decis asupra vietii, a mortii lor sa raspunda. Tot de 15 ani, asteapta dreptatea si cei care le-au ramas in urma si care se intreaba adesea daca moartea parintilor, a copiilor, a fratilor lor a precedat, intr-adevar, o victorie populara impotriva unui sistem putred sau daca nu a fost o baie de sange nascuta din lupta stransa dintre doua centre de putere.
Revolutia sau, poate, miscarea de strada din Decembrie 1989, pastreaza inca enigme care, probabil, nu vor fi aflate decat in momentul in care cei care au generat-o, cei care au stat in spatele ei vor exista doar in paginile manualelor de istorie. Daca lucrurile erau foarte clare, daca inlaturarea dictaturii comuniste s-ar fi facut doar din dorinta poporului, daca ar fi fost doar un rezultat al protestelor violente ale acestuia, lupta aceasta trebuia apreciata, solicitarile multimii, respectate cu sfintenie, iar vinovatii, pusi sa raspunda in fata legii pentru sutele de vieti pe care le-au luat. Dar lucrurile nu au stat asa.
Mortilor le va mai face, poate, dreptate numai Dumnezeu. In 15 ani, nici unul dintre regimurile aflate la putere nu a putut oferi raspunsul asteptat de milioane de romani. Nici unul nu va putea explica, in termeni credibili, de ce Proclamatia de la Timisoara este in continuare calcata in picioare, cum nu va putea explica, in termeni credibili, de ce, in urma caderii regimului ceausist, nu am asistat la un proces firesc. Intr-un proces care a durat mai putin de o saptamana, cu certitudine, n
