Simte-te

privit de tineri Înainte de toate, am bănuiala urîtă că destui văd lucrurile (chiar dacă nu prea recunosc public) în maniera următoare: în scena literară te impui şi te menţii cum poţi, a scrie ţine de vocaţie, chestie insondabilă, dincolo de codurile "tribului", condeierii, aşadar, sînt - se subînţelege - dincolo de morală, ceea ce contează e doar talentul. Etc, ş.a.m.d., ş.c.l. Astfel, aşa-zişii pitoreşti şi simpatici care evoluează în arenă, de multe ori poltroni şi intriganţi miticişti, vag spoiţi de o spumă culturală, şi aceea second hand, cîştigă audienţă şi, horribile dictu, se fac temuţi în oricum ipohondra comunitate literară. De unde şi aerul de familie jenant al grupurilor ce fac şi desfac ierarhii după enteresul străin bine de arhitema talentului. Fără o anumită gravitate şi exactitate, care nu sînt atribute numaidecît academice, chipurile încruntat-coercitiv-universitare, a face, a comenta şi consuma literatura seamănă prea mult, parcă, a joacă (nu, nu preferată!), a parte din loisir. Însă, iată, de dragul anvergurii discuţiei, trecute pe nedrept cu vederea în cherela cotidiană dintre ficţionari şi critici, cîteva pseudoprecepte scoase dintr-o experienţă de actant ex-centric (poziţie relativ avantajoasă!): 1. Poartă-te, şi în polemici, ca şi cum ai evolua într-un vast cenaclu, unde, între privitori, se găsesc inocenţi sau, oricum, tineri ce n-ar trebui subestimaţi. Simte-te privit de ei. 2. Ca şi în celebra "glumă" evreiască, un critic literar, nu altfel decît poetul, romancierul ori dramaturgul (cu toţii, de altfel, creatori egal bîntuiţi), ar trebui să fie cuviincios. Cerinţa se referă, desigur, la relaţia, de lungă durată, cu publicul. 3. Nu face pe ironicul cu orice preţ. 4. Vorbeşte cît mai puţin despre merite personale, deloc despre frustrări şi evită autoplasarea în scenarii protocroniste. 5. Decurge din 4: luarea de cuvînt s