Un complex comercial in valoare de 1,8 milioane euro a fost inaugurat, miercuri seara, in municipiul Giurgiu, de Jean Francois Hellio, presedintele Companiei de Dezvoltare Economica din Franta.
Magazinul apartine Grupului de Muschetari, infiintat in Franta in anul 1969, iar acum are 350 de magazine deschise in Europa. Magazinul deschis la Giurgiu este cel de-al doilea de acest fel din Romania, urmand ca in viitorul apropiat sa deschida alte doua magazine, la Targu Jiu si Focsani, a declarat, cu ocazia inaugurarii, Jean Francois Hellio.
"Giurgiuvenii au facut de multe ori drumuri la Bucuresti sau la Ruse pentru a se aproviziona din astfel de magazine universale, acum avem magazinul nostru acasa si nu ne vom opri cu dezvoltarea aici", a declarat, la festivitatea de inaugurare, Lucian Iliescu, primarul municipiului Giurgiu. "Ma bucur ca am reusit sa atrag la Giurgiu asemenea investitori care au creat deja 81 de locuri de munca", a mai declarat Lucian Iliescu.
Un complex comercial in valoare de 1,8 milioane euro a fost inaugurat, miercuri seara, in municipiul Giurgiu, de Jean Francois Hellio, presedintele Companiei de Dezvoltare Economica din Franta.
Magazinul apartine Grupului de Muschetari, infiintat in Franta in anul 1969, iar acum are 350 de magazine deschise in Europa. Magazinul deschis la Giurgiu este cel de-al doilea de acest fel din Romania, urmand ca in viitorul apropiat sa deschida alte doua magazine, la Targu Jiu si Focsani, a declarat, cu ocazia inaugurarii, Jean Francois Hellio.
"Giurgiuvenii au facut de multe ori drumuri la Bucuresti sau la Ruse pentru a se aproviziona din astfel de magazine universale, acum avem magazinul nostru acasa si nu ne vom opri cu dezvoltarea aici", a declarat, la festivitatea de inaugurare, Lucian Iliescu, primarul municipiului Giurgiu. "Ma bucur ca am reusit sa atrag la Giurgiu asemenea investitori c