Nu era necesar ca Ion Iliescu, din fericire fost preşedinte al României, să-l graţieze pe criminalul Miron Cozma pentru ca părerea noastră - despre Cozma şi despre Iliescu - să rămînă neschimbată. Dar, aşa cum unii simt nevoia să urineze la plecare, aşa a simţit şi Iliescu dorinţa irepresibilă să-şi ştampileze al 2-lea + 1 mandat cu semnătura lichidă a infamiei... Să mai reamintim? Iliescu i-a chemat pe mineri, apoi le-a mulţumit; Iliescu a făcut şi desfăcut guverne; Iliescu a băgat zîzanii între membrii guvernelor; între membrii guvernelor şi opoziţii; între guverne şi cetăţeni; între opoziţii şi cetăţeni; între cetăţenii de etnie română şi cei de etnie maghiară; Iliescu a strigat unui ziarist "Măi, animalule!"; Iliescu s-a răţoit la oricine nu a fost de acord cu el; Iliescu s-a răzbunat pe oricine nu a fost de acord cu el; Iliescu ne-a făcut să-l votăm, pentru a nu-l vota pe Vadim Tudor; Iliescu l-a decorat pe Vadim Tudor; Iliescu l-a graţiat pe Miron Cozma. A fost "ultimul pe listă", dar mereu primul acolo unde era ceva de stricat - o imagine, un guvern, o ţară. Sub figura lui "bonomă", de om "rezonabil", Iliescu este cel mai mare intrigant al tranziţiei de la epoca Iliescu la epoca Iliescu. Să nu ne lăsăm înşelaţi de
aparenţe: Iliescu poate părea un biet pensionar care dă de mîncare porumbeilor în Cişmigiu, dar "Bunicuţa" e o cutră. Nu pentru că e (încă mai e) comunist, ci pentru că e mascat, machiat, machiavelic. Ceauşescu a stăpînit 25 de ani; Iliescu îl va bate şi aici: România lui, bolnavă de 15 ani, îi va supravieţui cel puţin pe-atît, cu bolile ei cu tot. A făcut, totuşi, şi ceva bun acest individ? Nu. Cel mai bun lucru ar fi să dispară. Din ţară, din istorie. De tot.
P.S. Aiuritoarea succesiune a evenimentelor din 17 decembrie impune o revenire: şi dacă PSD-ul nu este decît o adunătură de ageamii? Şi dacă Iliescu e puţin "dus"? La Bruxell
