"Please, don't pass me by"
Leonard Cohen, A disgrace, Londra, 1970
Ei aşteaptă Crăciunul puţin mai mult. Şi nu pentru că ar primi cadourile visate peste an sau pentru că, în sfîrşit, ar avea timp liber. Dimpotrivă. Sărbătorile sînt pentru ei ca o pauză de la prea multul lor timp liber, o pauză care le aduce şi o speranţă de vizitatori. Glasul lor pierde patina celor 80 de ani cînd, înainte să te întrebe: mai veniţi pe la noi? te momesc spunîndu-ţi de decoraţiile frumoase de Crăciun... ...Aşteaptă să te întorci înainte de a fi ieşit măcar pe uşă. ...Înainte de a pleca. Înainte de a te ridica, eşti întrebat, cu speranţa unui copil: cînd? Sînt "asistaţii" Căminului de Bătrîni numărul 2. O clădire veche... "mult prea veche", îmi spune directoarea Căminului, doamna doctor Cristina Mihaela China. Este de aproape 10 ani directoare aici, dar în tot timpul ăsta nu a văzut nici o renovare. "Pe la cutremurul mare din '77 s-au mai consolidat puţin pereţii." Să vedeţi ce frumos va fi... Veniţi atunci... Căminul va fi tot împodobit... coroniţe de brad şi globuri... O să vină şi Moşu' ... În ziua de Crăciun primesc pacheţele... - Cu ce? - Cu ce putem! Şoseţele, căciuliţe, papuci, cămăşi de noapte... depinde... "în principiu cadourile sînt cam la fel... pentru că trebuie evitate geloziile. Niciodată din pacheţele nu le lipseşte un Moş Crăciun de ciocolată. Nu ştiu însă cît aşteaptă ei Moşul, şi cît pacheţelul." În încăperea mai largă, cea de lîngă biroul directoarei, încăperea de i se spune Clubul, este locul de socializare. Aici se strîng în jurul unei mese prelungi, joacă table sau şah, sau privesc la un televizor uriaş. Mai ales etno sau telenovele. Bărbaţii mai vor să vadă şi cîte un meci... atunci se lasă cu ciondăneli... o doamnă surîzătoare îmi spune că da, de Crăciun e tare frumos aici. Împodobesc pomul, fac masă mare... primesc şi cadouri... Portocale şi ci